1. Explică Fericirile a V-a, a VI-a şi a VII-a după modelul următor: - conținutul Fericirii; - însușirile Fericirii; - răsplata.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Fericirea a V-a: “Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui”(Matei 5, 7)
Milostenia sau îndurarea creștină izvorăște din iubirea de Dumnezeu și de aproapele și se arata prin ajutorarea materială si morală a semenilor noștri aflați în nevoie.
Exemplu: hrănirea celui flămând, adăparea celui însetat, îmbrăcarea celui gol, cercetarea celor în necazuri și nevoi, pentru ajutorarea lor; cercetarea celor bolnavi etc.
Ce răsplată făgăduiește Dumnezeu celor milostivi?
Dumnezeu îi va milui, adică le va ierta păcatele, la judecata de apoi, căci, precum spune Sfântul Apostol Petru: “dragostea acoperă mulțime de păcate ” (Petru 4, 8). Că virtutea milosteniei este cât se poate de pretuita, se vede lămurit din cuvintele Mântuitorului despre judecata de apoi, în care milostenia este aceea pentru care vom fi mai ales răsplătiți (Matei 25, 32-46).
Fericirea a VI: “Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).
Mântuitorul aseamănă inima omului cu ochiul. Precum ochiul sănătos și curat poate vedea limpede (Matei 6, 22), tot așa numai cel cu inimă curată, neacoperită de ceata păcatului, poate vedea pe Dumnezeu. Cei curați cu inima sunt mai întâi cei nevinovați și lipsiți de vicleșug, ca pruncii, apoi cei care, prin nevoințe si rugăciuni neîntrerupte, izbutesc să-și smulgă rădăcinile păcatului, adică să-și golească inima de poftele și gândurile rele, de iubirea celor pământești, și să o umple cu dorul dupa lumina dumnezeiască și desăvârșire. Aceștia ajung să-l vadă pe Dumnezeu chiar din această viață, aflându-l pretutindeni, și mai ales în făpturile Sale. Curățenia inimii este condiția cea mai însemnată pe care o cere Mântuitorul la îndeplinirea oricărei fapte.
Curățenia inimii este astfel cea mai înaltă treaptă a desăvârșirii, a sfințeniei. De aceea ea va fi răsplătită cu cea mai mare fericire, care este privirea lui Dumnezeu.
Fericirea a VII: «Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema» (Matei 5, 9).
Pacea întemeiată pe adevăr, dreptate și dragoste este cel mai mare bun social pentru oameni și popoare. Ea ușurează ridicarea condițiilor de viață ale fiecărui om și înalță popoarele, aducându-le propășire și fericire. Această pace izvorăște, după învățătura creștină, din pacea omului cu Dumnezeu și din pacea cu sine însuși, de care se bucura numai cei ce săvârșesc binele. Făcători de pace sunt deci, după învățătura sfintei noastre Biserici, în primul rând cei ce săvârșesc Domnului, zilnic, jertfa cea fără de Sânge, rugăciuni și posturi pentru ca peste toți oamenii să se reverse “pacea lui Dumnezeu, care covârșește orice minte” (Filip. 4, 7).
Făcătoare de pace, solie a păcii și înfrățirii este în primul rând Biserica, deoarece ea propovăduiește totdeauna pacea, care izvorăște din iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Făcători de pace sunt de asemenea toți cei care nu numai că iartă pe cei care caută învrăjbire, dar prin mijlociri înțelepte și potrivite și prin pilda vieții lor înlătură neînțelegerile și certurile dintre oameni și îi împacă, făcându-i din vrăjmași, prieteni.
Făcători de pace sunt socotiți apoi și cei ce stabilesc armonie între voința trupului lor și voința sufletului, aducând acea împăcare a omului cu sine însuși. Făcători de pace sunt, în sfârșit, toți cei care prin sfaturile, stradaniile și faptele lor împiedică războaiele între oameni.
Făcătorii de pace îndeplinesc o lucrare asemănătoare celei săvârșite de Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume să împace pe omul păcătos cu Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu le făgăduiește numele haric de “fii ai lui Dumnezeu”, însoțit, firește, de fericirea vrednică de acest nume.
Porunca de a face pace se adresează tuturor, precum citim în epistola către evrei: ” Căutați pacea cu toți și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evr. 12, 14)