Question

1.Explicati complexitatea subcarpatiilor de curbura.

2. Ce fel de depresiuni se gasesc in Grupa Banat? (tipul)

Answer 1

Reprezintă cea mai largă şi mai complexă subunitate a Subcarpaţilor.

Denumirea este legată de aceea a formei în plan a lanţului Carpaţilor, pe care îi înconjoară pe latura externă, amândouă descriind un uriaş „cot” prin care se realizează o trecere de la direcţia nord – sud la alta, est – vest.

Limite şi vecini:

-          se desfăşoară între Trotuş şi Dâmboviţa;

-          sunt situaţi la contactul dintre Carpaţii de Curbură (în nord) şi Câmpia Română (sud şi est);

-          în vest se învecinează cu Subcarpaţii Getici şi Podişul Getic, iar în nord cu Subcarpaţii Moldovei:

Limita faţă de Carpaţii Curburii:

are un traseu sinuos, desfăşurându-se în lungul unor localităţi;între culmile montane şi Subcarpaţi există o diferenţă de nivel de până la 100 – 300 m, exprimată prin versanţi cu pantă accentuată acoperiţi cu păduri de fag sau de amestec (fag şi conifere);coincide şi cu desfăşurarea unor linii de fractură importante care separă unităţi structurale cu alcătuire petrografică diferită (gresii în munte; marne şi argile în dealuri).

Limita către câmpie: este trasată pe aliniamnetul unor localităţi, dar:

între Dâmboviţa şi Buzău: Subcarpaţii se termină brusc prin versanţi povârniţi;între Buzău şi Trotuş: trecerea se face lin printr-o pantă ce coboară de la 260 m la 130 m;

Elemente de ordin geologic

Se disting prin cea mai complexă structură geologică din tot ansamblul Subcarpaţilor, determinată de:

-          fundamentul de platformă (moesic şi dobrogean) cade spre munte în câteva trepte care la rândul lor sunt fragmentate de falii transversale rezultând blocuri cu poziţie verticală diferită;

-          suprastructura sedimentară care aparţine neozoicului este formată din gresii, marne, argile, conglomerate şi calcare,

-          aceste strate sunt cutate în mai multe sinclinale şi anticlinale; cutele sunt mai strânse şi faliate către munte şi mai largi către exterior;

-          între Trotuş şi Slănicul de Buzău formaţiunile pliocen – cuaternar inferioare alcătuiesc o structură monoclinală în care uneori stratele au fost redresate la verticală;

-          la vest de Slănicul de Buzău se impun „pinteni paleogeni” (Pintenul Ivăneţu şi Pintenul de Văleni), dealuri cu alcătuire predominant grezoasă (similară munţilor), dar cu înălţimi şi fizionomie subcarpatică;

-          apar „sâmburi de sare” care în ascensiunea lor către suprafaţă au dus la boltiri diapire cu dimensiuni diferite; uneori eroziunea a scos la zi sarea în versanţii văilor;

-          la vest de Teleajen sunt formaţiuni mai vechi (cretacice şi paleogen) cutate şi faliate;

 

Subcarpaţii Curburii au suferit în pleistocenul superior intense mişcări de ridicare ce au determinat înălţimi de peste 700 m (în unele locuri peste 900 m). Aceste ridicări continuă şi în prezent, dar cu o intensitate mai redusă.

            Faptul că fundamentul în sectorul vrâncean aparţine unei microplăci care se subduce spre vest şi nord – vest facilitează producerea mişcărilor seismice.

Relieful

            Se remarcă printr-o complexitate aparte determinată de structura geologică diversă şi de gradul înalt de fragmentare:

-          se dezvoltă aliniamnete de depresiuni şi de dealuri cu orientare oarecum paralelă şi în concordanţă cu principalele sinclinale şi anticlinale: pe sinclinale – depresiuni, pe anticlinale – dealuri;

-          în interior: pe rocile paleogene cu rezistenţă mai mare la eroziune, situate spre munte apar culmi înalte, creste, vârfuri separate de şei (aceste sunt pe liniile de falie sau pe roci mai puţin rezistente);

-          la exterior, spre câmpie, rocile sunt din ce în ce mai moi (mio – plocene şi cuaternare), cu rezistenţă mai slabă, iar ca structură s-a impus cea monoclinală (stratele cad spre est şi sud – est).

Acestă situaţie a condus la separarea a două subunităţi:

Subcarpaţii interni: alcătuiţi din şirul depresiunilor aflate la contactul cu muntele (depresiuni miocene submontane) încadrate la exterior de un şir de dealuri;Subcarpaţii externi: formaţi din al doilea aliniament de depresiuni şi din dealurile de la contactul cu câmpia; se mai numesc şi „depresiuni subcarpatice intracolinare” (datorită situării lor între două şiruri de dealuri).

Altitudini:

-          cele mai amri înălţimi sunt înregistrate de:

dealurile alcătuite din roci cu rezistenţă mare (gresii, microconglomerate, calcare): Dl.Istriţa (749 m);dealuri care au suferit ridicări puternice în Cuaternar: Măgura Odobeşti (966 m).

-          frecvent dealurile au înălţimi între 350 şi 650 m;

-          vetrele depresiunilor: 350 – 500 m;

-          luncile marilor văi: 300 m la contactul cu muntele şi 120 – 150 m la intrarea în câmpie

POTI CĂUTA!