Question

10 citate din cele 10 scrisori din "Oscar si Tanti Roz"

Answer 1

Răspuns:

• „Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui şi casei (cred că s-au prăjit chiar şi peştişorii roşii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ţi-o trimit  fiindcă până acum n-am avut timp din cauza şcolii“
• Mama plângea în hohote, iar doctorul Düsseldorf repeta întruna: „Am făcut  tot ce se putea face, vă rog să mă credeţi, am încercat totul“, la care tata răspundea cu glas sugrumat: „Nu ne îndoim, domnule doctor, nu ne îndoim“.
• Aşa că, dragă Dumnezeu, iată că azi m-am născut şi eu, lucru de care nu mi-am dat prea  bine seama decât pe la vremea prânzului când  împlinisem cinci ani; conştiinţa mi s-a dezvoltat,  dar nu pot spune că asta ar fi cine ştie ce veste bună;
• Să ştii c-aş fi de acord să-mi faci o vizită. În spirit, vreau să spun. Mi se pare o chestie  tare de tot şi mi-ar plăcea să mă vizitezi.  Primesc musafiri de la opt dimineaţa până seara la nouă.
• Peggy Blue e fata albastră. Cea din penultima cameră de pe culoar. Zâmbeşte întruna, dar de vorbit aproape că nu vorbeşte deloc. Ai zice că-i o zână care a poposit în spital să se odihnească o clipă.
• Era întinsă pe pat, să juri că era Albă-caZăpada când aşteaptă să vină prinţul şi proştii ăia de pitici cred că-i moartă, Albă-ca-Zăpada din fotografiile în care zăpada pare albastră, într-atâta-i de albă.
• Mă apropii de Sandrine şi o sărut. Ea îşi încolăceşte braţele în jurul meu, n-am cum să mă desprind, gura ei e umedă şi deodată mă pomenesc că-mi trece mie guma pe care-o mesteca. Luat pe neaşteptate, o înghit pe loc. Eram cuprins de furie.
• După ce m-am trezit am văzut cadourile pe care, bineînţeles, mi le aduseseră. De când sunt în spital părinţii mei stau prost la capitolul  conversaţie, aşa că-mi aduc tot felul de jocuri ale căror instrucţiuni explicative le citim dupăamiaza întreagă încercând să înţelegem cum se joacă.
• Cu vorba asta i-am ţintuit locului. Eu miam luat tacticos CD player-ul şi am pus de două ori la rând Spărgătorul de nuci pe care l-am ascultat în faţa lor de la un capăt la altul. Două ore în care n-au apucat să scoată şi ei un cuvinţel.
• Cam pe la unu noaptea, o aud pe Peggy Blue scâncind. Am sărit imediat din pat. Fantomele! Veniseră iar s-o chinuie, iar eu, carei promisesem s-o apăr de ele, dormeam. Ce mai, avea să-şi dea seama că nu eram decât un  neisprăvit, cu siguranţă nici n-o să mai vrea sămi vorbească şi, pe bună dreptate, asta şi meritam!