Question

100 puncte+coroana. macar cateva idei. Este Scrisoarea I, deMihai Eminescu.

Answer 1

Haosul in viziunea lui Eminescu este definit printr-o serie de sintagme (prapastie,genune,noian intins de ape)care ne plaseaza mai degraba in nedefint, in invizibil („era un intuneric ca o mare fara raza”),lipsit de viata si vointa , fara constiinta de sine (n-a fost lume priceputa si nici minte s-o priceapa”) dominata de nemiscare absoluta(„ si in sine impacata stapanea eterna pace”).

In realizarea acestui tablou Eminescu valorifica informatii din opera lui Kant, Schopenhauer, din mituri grecesti si crestine, dar mai ales din vechile scrieri indiene, in special din Rig-Veda(„ Nu era fiinta,nu era nici nefiinta atunci. Nu era nici spatiul, nici dincolo cerul”).

Satira debuteaza cu o invocatie catre luna, astrul tutelar al romanticilor, invocatia catre luna are functia de a sublinia caracterul revelator al meditatiei artistice; satira nu este, pur si simplu, rodul unei nemultuŹmiri, ci vine dintr-un gand rasarit sub impulsul lunii.(„Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie „),

Alaturi de motivul lunii, in aceasta secventa apare si motivul timpului, bivalent, vazut atat in durata sa universala („Din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate”), dar si particulara sau individuala, masurabila cu ajutorul ceasornicului(„Doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului carare”) .

Oprindu-se asupra identitatii diferite a oamenilor, luna mediteaza asupra conditiei si preocuparilor noastre rege, sarac, negustor), ajungand la concluzia trista a identitatii tuturor in (fata mortii, indiferent de destinul harazit, idee preluata de Eminescu de la Schopenhauer („Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii,/Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii”).

Transferand imaginea in propria-i imaginatie, poetul infatiseaza intr-un granŹdios poem figuri variate ale existentei intre acestea se afla si batranul dascal, care si-a dedicat viata cunoasterii. El traieste auster, dar are multumirea de a fi deslusit taina lumii. Mediteaza asupra Genezei si asupra Apocalipsei. Pentru el, universul s-a nascut printr-un accident mecanic. 

Respectiv, din materia nediferentiata a inceputurilor s-a desfacut un punct, care a devenit independent prin miscare. Universul capata forta sub imperiul acestui punct, dupa cum reintrarea lumii in bezna primordiala inseamna revenirea timpului la conditia sa eterna, iesirea lui de sub limitele trecatoare si pierderea identitatii incredintat ca aceasta idee il va face nemuritor, savantul spera intr-o glorie postuma.

Lumina selenara deschide poarta-ntrarii din propia-i lume, legata insesizabil de memoria generala: noapte amintirii. Sub impresia luminii de luna, eul liric are revelatia ca oamenii sunt egali doar in fata lunii si a mortii. Tabloul general este alcatuit din tipologii diverse: regele, saracul, narcisistul, filozoful, negustorul si savantul. 

In haosul primordial si in perfecta lui omogenitate, gratie unui primum movens , se stabileste un raport intre doi termeni (muma si Tatal) . Elementele se desprind din nebuloasa primara, atrase in viata de un dor nemarginit care este – in termeni schopenhaurieni – vointa de a trai- , necurmata aspiratie prin care lumea se perpetueaza. 

Moartea soarelui inseamna disparitia lumii si reinstaurarea haosului de la inceputuri, cosmosul isi pierde ordinea si arminia si recade in noaptea nefiintei , peste care se lasa eterna pace de dinaintea facerii. Ciclul poate fi reluat, caci dupa Apocalipsa este posibila o noua Genez