Question

14. Dezvoltă următoarele titluri, in idei principale sub forma de propozitii
1. Ințãrcarea iedului; 2. Dezmierdarea iedului; 3. Plecarea spre munt
4. Intrarea în pădure; 5. Aparitia lupului; 6. Jertfa mamei, 7. Puiul salvat

Caprioara De Emil Garleanu​

Answer 1

14. Dezvoltă următoarele titluri în idei principale, sub formă de propoziții

1. Înțãrcarea iedului:

După ce iedul a crescut, căprioara a decis ca să nu îi mai dea lapte și să îl înțarce.

2. Dezmierdarea iedului:

Căprioara își dezmiardă iedul cu limba pe blana moale și mătăsoasă.

3. Plecarea spre munte:

Cum timpul de a lăsa iedul singur a sosit, căprioara pornește cu iedul spre munte.

4. Intrarea în pădure:

Până a ajunge la munte, căprioara și iedul intră într-o pădure întunecată ca iadul.

5. Apariția lupului:

În pădure, lupul își făcu apariția adulmecând iedul pentru a-l mânca.

6. Jertfa mamei:

Căprioara, pentru a-și salva puiul, se aruncă în gura lupului.

7. Puiul salvat:

Lupul, având o pradă mai mare, a uitat de ied și așa puiul căprioarei a scăpat cu viață.

Explicație:

"Căprioara" de Emil Gârleanu

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara sta jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui, şi cu ochii închişi se lăsa dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de mamă încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viață pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuia să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise de mult încă. Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbușit de durere; iedul deschide ochii. Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre tancurile de stâncă din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de dușmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpăstiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi azvârle picioarele în fuga fulgerătoare, în salturi îndrăznețe – să încerce puterile iedului. Şi iedul i se ţine voiniceşte de urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genunea, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburda de bucurie pe picioarele subţiri ca nişte lujere.

Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre tancuri. Căprioara conteneşte fuga; pășește încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeață, până ce pătrunde în inima întunecată, ca un iad, a pădurii.

Şi-au mers mult aşa până ce au dat în sfârșit de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte sărind. Dar în aceeaşi clipă căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc, sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea…

Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspaimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii.