2 REZUMATE ALE UNOR POEZII DE TUDOR ARGHEZI ( NU POEZIA CREION ) URGENTTT
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Testament ,T.Arghezi
Poezia Testament sintetizeaza esenta gandirii estetice argheziene. Ideea fundamentala a poeziei este legatura indisolubila, organica, statornicita intre poet si stramosii lui, “ramura obscura”, oameni simpli, “robi cu saricile pline de osemintele varsate-n mine”. Fata de acestia T. Arghezi considera ca are o datorie pe care trebuie s-o duca la indeplinire. De aceea, dupa propria-i conceptie, creatia sa trebuie inteleasa ca singura zestre lasata urmasilor.
Prima idee esentiala este aceea, ca poetul a inaltat prin arta sa cea dintai “treapta”, si cea mai grea dupa un lung trecut de truda si suferinta al generatiilor care l-au precedat. Urmasii lui au datoria sa porneasca de aici si sa urce cu nadejde cat mai sus, sa imprastie definitiv intunericul in care si-au dus existenta inaintasii lor. Din “osemintele” si “cenusa din vatra” a stramosilor poetul face un “Dumnezeu de piatra”, “Hotar inalt cu doua lumi pe poale/ Pazind in piscul datoriei tale”. Intr-un fel subtil, arta poetului capata un nou mod de militarism social in poezie, actul liric fiind transformat intr-o razbunare a neferintelor strabunilor, caci in ea s-a strans veninul tuturor generatiilor dinaintea lui. Verbul poetic se-ntoarce acum ca un “bici”, care “izbaveste-ncet, pedepsitor/ Odrasla vie-a crimei tuturor”. Finalul poeziei este edificator in acest sens: “Robul a scris-o, Domnul o citeste/ Fara a cunoaste ca-n adancul ei/ Zace mania bunilor mei”.
A doua idee esenţială a poeziei este izvorul şi natura artei, aşa cum o concepe T Arghezi. Mai întâi poetul mărturiseşte foarte elocvent cum din “graiul cu-ndemnuri pentru vite” al străbunilor, s-au “ivit cuvinte potrivite”. Aceasta indică sursa principală a limbajului său poetic: limbajul popular şi familial al truditorilor pe ogoare. Din acest “grai” poetul selectează însă anumite cuvinte, care răspund mai bine condiţiilor sale interioare şi năzuinţelor lui artistice, sugerând un mod anume de existenţă: râpi, gropi adânci pe brânci, sudoare, bici, vite, plăvani, ocară, sapă, sarici, răbdat, durere, mânie, robi, adică lumea sărăciei şi a suferinţei, a vieţii în zdrenţe, sub blestemul mucegaiului, al bubelor şi al noroiului, al ocării şi al biciului. Poetul “frământă” însă îndelung aceste cuvinte “mii de săptămâni”, fapt care corespunde unuia dintre principalele sale principii în procesul creaţiei: travaliul artistic intens şi îndelungat, transfigurându-le şi conferindu-le valori estetice inedite. Una din problemele artistice importante în gândirea poetului o constituie, în această poezie, estetica urâtului. Poetul recurge, pentru prima dată în lirica românească, la “zdrenţe” din care face “muguri şi coroane”, iar din “bube”, “mucegaiuri şi noroi”, iscă “frumuseţi şi preţuri noi”. Pentru aceasta T. Arghezi promovează ideea că în artă nu există subiect urât sau frumos, că în artă urâtul nu are nici un sens, ci numai exprimarea artistică greşită poate genera urâtul, numai tehnica artistică urâtă sau lipsa de talent pot duce la realizarea unei opere literare inestetice.
