2 Rezumate scurte va rog
Răspunsuri la întrebare
INUL SI CAMESA - ION CREANGA :
O plantă de in stătea de vorba cu o cămașă din pânză de in. Planta explica faptul că inul si cămeșa sunt strâns înrudite.
Începutul existenței cămășii a fost atunci când din semințele de in au ieșit plantele, care mai târziu au făcut floricele albastre. Când plantele de in au încetat să crească și să se dezvolte, oamenii le-au recoltat cu totul și le-au pus la soare să se usuce. Apoi le-au pus pe țoluri, preșuri, și le-au bătut, ca să se scuture sămânța de in. După aceasta, tulpinile de in au fost puse în apă, la baltă, în topitoare. Inul a stat la topit vreo zece zile, ca să putrezească ce e de putrezit și să rămână numai partea cu fibre.
După ce a fost scos din topitoare, inul a fost pus iar la uscat, apoi femeile l-au melițat, l-au răgilat și l-au periat. A rezultat fuiorul de fibre de in, pe care femeile l-au făcut caier, l-au pus în furcă și l-au tors, obținând ața. Ața au albit-o cu leșie, apoi au făcut urzeala pentru panza și au țesut în război pânza. Pânza a fost din nou înălbită, apoi au uscat-o, au croit-o și au cusut cămașa.
Cămașa s-a mirat de câte a auzit, dar inul i-a spus că nu a terminat. Când se va uza, resturile cămășii se vor folosi în fabricile de hârtie.
Cămașa a înțeles că toate pe care le vedem nu au fost așa de la început și nici nu vor rămâne așa pentru totdeauna. Inul si camesa au fost de acord în această privință. Inul a întărit spusele cămășii arătând că gardul a fost cândva pădure, mătasea - frunză de dud pe care au mâncat-o viermii de mătase. A încheiat cu o poezie populară despre pânza rară țesută de femeile leneșe.
CINCI PAINI - ION CREANGA :
Doi oameni mergeau împreună pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâini şi celălalt două pâini. După o vreme, au poposit la umbră, lângă o fântână şi au început să-şi mănânce pâinile.
Apăru deodată un al treilea drumeţ, care se opri, le dădu ziua bună şi îi rugă să-i dea şi lui ceva de mâncare, căci nu avea merinde cu el şi nici nu avea de unde să cumpere.
Cei doi îl poftiră să mănânce cu ei şi mâncară cele cinci pâini, apoi băură apă rece din fântână. După ce terminară de mâncat călătorul străin îi dădu cinci lei la întâmplare celui care avusese trei pâini, drept răsplată pentru hrană şi plecă mai departe.
Cei doi mai rămaseră oleacă la umbră, iar cel care avusese trei pâini îi dădu doi lei celuilalt şi îi spuse că atât i se cuvine, fiindcă avusese două pâini. Acesta răspunse că trebuie să împartă banii în jumatate. Si, pentru că nu reuşiră să se înţeleagă, ajunseră la judecată.
Povestiră ei judecătorului pricina, iar acesta îl întrebă pe cel cu două pâini cât crede el că se cuvine. Acesta răspunse că, după dreptate, banii trebuiau împărţiţi în două. Judecătorul spuse că, dacă e după dreptate, atunci să-i dea un leu înapoi celui cu trei pâini, că numai atât i se cuvine.
Cum cel cu două pâini se arătă tare nemulţumit, judecătorul explică pe înţelesul lui. Întâi întrebă dacă au mâncat fiecare la fel de multă pâine ca şi ceilalţi. Aşa fusese. Atunci spuse că, pentru a şti hotărât cum s-a mâncat pâinea, trebuie să spună că s-a împărţit fiecare pâine în trei părţi egale, câţi fuseseră ei. Apoi socoti că acela cu două pâini ar fi avut, după socoteala aceasta, şase bucăţi, pe când cel cu trei pâini ar fi avut nouă. In total, au fost deci cincisprezece bucăţi. Cum au mâncat la fel de mult, înseamnă că a mâncat fiecare câte cinci bucăţi. Asta înseamnă că acela cu două pâini i-a dat străinului doar o bucată din cele şase ale lui, pe când cel cu trei pâini i-a dat patru bucăţi din cele nouă ale lui. Care va să zică, celui cu două pâini i se cuvine numai un leu din cei cinci pe care îi dăduse străinul, iar celui cu trei pâini i se cuvin patru lei, câte unul pentru fiecare bucată.
Cel cu două pâini înapoie tovarăşului său un leu şi plecă ruşinat. Cel cu trei pâini se miră tare de judecata cea dreaptă şi zise că, dacă ar fi toţi judecătorii aşa, cei care nu au dreptate nici nu ar mai veni pe la judecăți.