20 informații despre Gheorghe Ghiorghiu Dej
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Gheorghe Gheorghiu-Dej (numele la naștere Gheorghe Gheorghiu,[2] n. 8 noiembrie 1901,[3][4][5][6] Bârlad, Tutova, România – d. 19 martie 1965,[7][3][4][5] București, România; pronunțat în română [ˈɡe̯orɡe ɡe̯orˈɡi.u deʒ] ( audio) ) a fost liderul comunist al României din 1947 până la moartea sa și președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 - 19 martie 1965.
Atitudinea politică a lui Gheorghiu-Dej a fost ambivalentă până la moartea lui Stalin, iar imediat după aceea a început procesul de destalinizare a României[8], prin susținerea creării industriei grele, eliminarea influenței culturale a URSS-ului, încurajarea sentimentelor antisovietice și stabilirea de relații diplomatice cu statele occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii[9] ceea ce i-a adus și moartea subită în anul 1965, în cadrul ultimei vizite la Varșovia când a fost iradiat.[10]
În același timp, au fost inițiați numeroși pași pentru eliminarea influenței Sovromurilor și pentru eliminarea influenței culturale a URSS-ului (desființarea editurii Cartea Rusă, de exemplu).
În 1952 a fost numit prim-ministru, ceea ce a implicat numirea lui Petru Groza -prim-ministru în acel moment - la șefia prezidiului MAN, în locul lui Parhon, întrucât - spuneau tovarășii săi de partid - „Parhon a mai îmbătrânit."[8]
În 1958, Gheorghiu-Dej (secondat de mai vechiul său protejat, Nicolae Ceaușescu) a obținut o victorie politică importantă, reușind să determine guvernul sovietic să retragă ultimii militari ai Armatei Roșii de pe teritoriul României.[25] Biroul Politic al PMR a cerut în august 1955 lui N. S. Hrușciov, prin intermediul lui Emil Bodnăraș, retragerea trupelor sovietice din România. Acceptarea de către Bodnăraș a acestui risc atât de mare ar fi fost determinată de dorința răscumpărării vinei de a fi dezertat în URSS, fiind ofițer al armatei române.[26]Retragerea efectivă a trupelor sovietice a avut loc în iulie 1958. După această dată, Dej a încurajat sentimentele antisovietice. În scrierile istorice a început să se facă referiri la Basarabia românească, iar în ultimii ani ai regimului dejist, cu autorizarea Comitetului Central, au fost publicate textele lui Karl Marx care fuseseră cenzurate până atunci – cele care făceau referire la imperialismul țarist și la ocuparea teritoriilor românești care făceau parte în anii 1960 din Uniunea Sovietică.
În 1957, Iosif Chișinevschi și Miron Constantinescu, cu asentimentul lui Constantin Pârvulescu, au încercat destituirea lui Dej din funcția de prim-secretar al partidului, dar nu au reușit (datorită eșecului de a câștiga sprijinul lui Alexandru Moghioroș). I. Chișinevschi și M. Constantinescu l-au atacat pe Gheorghiu-Dej de pe pozițiile luptei împotriva „cultului personalității" și l-au prezentat ca pe „un mic Stalin" al României. (Florin Constantiniu, 1997, op. cit) „Deviaționiștii de dreapta” au fost apoi pe scurt epurați din organele de conducere.
În ultimii săi ani de conducere, Gheorghe Gheorghiu-Dej a luat hotărârea stabilirii de relații diplomatice cu statele occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii. Astfel de inițiative au fost încurajate de SUA, președintele Lyndon B. Johnson considerând că România devenise un stat comunist prieten („friendly communist country”) în contextul Războiului Rece. În acțiunile de strângere a relațiilor diplomatice, Dej a fost secondat de Gheorghe Gaston Marin, vicepremierul guvernului. Marin a fost ultimul colaborator al lui Dej care a fost îndepărtat de Nicolae Ceaușescu din guvernul comunist român în 1982. Gaston Marin avea să emigreze mai târziu în Israel. Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost Președinte al Consiliului de Stat în perioada 25 martie 1961- 19 martie 1965.
Pe 27 septembrie 1960, Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al PMR, conducător suprem al României, s-a adresat Adunării Generale a ONU, reunită în a XV-a Sesiune.[28] [29]