3 Incercuiește verbul auxiliar din textul de la exerciţiul 1.
Răspunsuri la întrebare
Verbe auxiliare: am (tras), am(așteptat), am (adăugat).
Ca sa înțelegi mai bine: În gramatică, un verb auxiliar este un verb care la origine are sens lexical plin, dar în anumite contexte devine instrument gramatical, pierzându-și acest sens, și îndeplinește funcția de a exprima, în asociație cu un verb având sens plin, categorii gramaticale ale acestuia, precum diateza, modul, timpul, numărul și persoana.
A avea Modificare
Acest auxiliar servește la alcătuirea a trei forme verbale:
Timpul perfect compus al modului indicativ se formează din prezentul indicativ al lui a avea asociat cu participiul verbului cu sens plin: am cântat, ai văzut, a bătut, am zis, ați iubit, au coborât. Trei dintre formele personale ale auxiliarului sunt diferite, reduse față de cele folosite atunci când are sens plin.
Unul din tipurile de viitor se compune din auxiliarul a avea la indicativul prezent neredus, în concurență cu o formă redusă la o, comună tuturor persoanelor, asociate verbului principal la prezentul conjunctivului: am/o să cânt, ai/o să vezi, are/o să bată, avem/o să zicem, aveți/o să iubiți, au/o să coboare.
La alcătuirea timpului prezent al modului condițional-optativ participă forme parțial diferite ale acestui auxiliar, asociate infinitivului verbului cu sens plin: aș cânta, ai vedea, ar bate, am zice, ați iubi, ar coborî.
A vrea Modificare
Verbul a vrea are forme specializate ca auxiliar, servind la formarea tipului de viitor din registrul de limbă elevat, în combinație cu infinitivul verbului cu sens plin: voi cânta, vei vedea, va bate, vom zice, veți iubi, vor coborî. O variantă familiară a acestui tip folosește forme și mai reduse ale auxiliarului: oi cânta, ăi vedea, o bate, om zice, ăți iubi, or coborî.
A fi Modificare
Verbul a fi se folosește ca auxiliar pentru cele mai multe forme verbale compuse.
La modul indicativ, viitorul anterior se alcătuiește cu tipul de viitor format cu a vrea al lui a fi, plus participiul verbului cu sens plin: voi/oi fi cântat, vei/ăi fi văzut, va/o fi bătut, vom/om fi zis, veți/ăți fi iubit, vor/or fi coborât.
La modul conjunctiv se folosește o formă redusă, unică pentru toate persoanele, a conjunctivului prezent al auxiliarului a fi, pentru a obține:
în asociere cu gerunziul verbului principal, prezentul conjunctiv cu valoare prezumtivă: să fi cântând;
în combinație cu participiul verbului principal, perfectul conjunctiv: să fi văzut.
La modul condițional, a fi formează:
condiționalul prezent cu valoare prezumtivă al verbului cu sens plin, în asociere cu gerunziul acestuia: aș fi cântând, ai fi văzând, ar fi bătând, am fi zicând, ați fi iubind, ar fi coborând;
perfectul condiționalului, în combinație cu participiul verbului principal: aș fi cântat, ai fi văzut, ar fi bătut, am fi zis, ați fi iubit, ar fi coborât.
La modul prezumtiv, auxiliarul a fi participă la formarea ambelor timpuri.
Prezentul prezumtivului folosește formele de viitor cu auxiliarul a vrea ale lui a fi, asociate cu gerunziul verbului principal: voi/oi fi cântând, vei/ăi fi văzând, va/o fi bătând, vom/om fi zicând, veți/ăți fi iubind, vor/or fi coborând.
Perfectul prezumtiv se formează cu aceleași forme ale lui a fi, dar în combinație cu participiul verbului cu sens plin (voi/oi fi cântat etc.), fiind omonim cu viitorul anterior.