Question

5 Precizează care sunt locurile evocate și care dintre ele
declanşează rememorarea copilăriei. Cum arată aces-
tea când sunt revăzute peste ani?

Answer 1

5. Precizează care sunt locurile evocate și care dintre ele declanşează rememorarea copilăriei. Cum arată acestea când sunt revăzute peste ani?

Locurile evocate în poezia "Pelerinaj sentimental", care declanșează rememorarea copilăriei și sunt schimbate după ce sunt revăzute:

- grădina n-o mai recunosc;

- casa părăsită;

- pragul putred;

- odăile pustii; ferestrele opace; nici un geam; oglinda veche; pereții goi;

- cerdac sonor;

- divanul înflorat cu roze;

- iatacul cald și brun.

Toate aceste locuri sunt evocate cu mare sensibilitate, însă fără durere sau regrete.

În aceste versuri, poeta Otilia Cazimir descrie în amănunt casa bunicilor ei, așa cum a găsit-o peste ani, însă amintirile rămânându-i vii și neștirbite și, prin ele, se întrevede iubirea ce o avea în copilărie.

Explicație:

"Pelerinaj sentimental" de Otilia Cazimir

,,Grădina mea - grădina copilariei mele

Avea odată straturi și alei.

Pe brazde negre înfloreau pansele

Și le stropeau pe înserat bătrânii mei

C-o stropitoare verde, smălțuită.

Erau pe-aicea flori de mărgărită

Și micșunele cu parfum de mosc...

Grădina noastră...n-o mai recunosc.

Dar prin perdeaua de cireși și nuci,

Mă cheamă-n umbră casa părăsită,

Ș-anină încă rourușca de uluci

Și pe cerdac se culcă, despletită.

E tot sub ștreșini cuibul rândunicii,

Și poate că-i aceeași rândunică.

M-apropii, cu sfială și cu frică

În casa asta mi-au murit bunicii...

Și simt că-n zâmbetul meu tânăr port

Surâsul lor, de-atata vreme mort.

La ușa ce se vaită prelung

Mă-ntâmpină parfum închis și greu,

Și-n pragul putred, din trecut, m-ajung

Vechi amintiri din ceea ce-am fost eu.

Odăile pustii mi se arată

Atât de mari cum îmi păreau odată,

Pe vremea când le măsuram, tiptil,

Cu pași mărunți și șovăielnici de copil.

Era atat de nalt pe-atunci plafonul scund,

Și ușile erau atât de grele

Când încercam să mă ascund,

Ținându-mi răsuflarea, după ele...

De-atâta colb, ferestele-s opace.

Pe brazda-ngustă-a picăturilor de ploaie

Pătrunde cenușie în odaie,

În raze lungi, lumina care moare.

Și uite: nu mai are nici un geam

Fereastra lângă care așteptam,

Înfrigurată și nerăbdătoare,

Întâiul fulg molatic de ninsoare

În colț era oglinda veche și pătrată.

În apa-i de lumină înghețată

Puneau de-a pururi înserările târzii

Fantome plutitoare, fumurii.

Paianjenul tăcerii țese moi

Și diafane pânze de mătasă

Și, răstignită pe păreții goi,

Singurătatea stăpânește-n casă.

- Cerdac sonor, aici, sub vița ta,

Întârziam în fiecare seară,

Și lemnul vechi sub pașii mei vibra

Cu rezonanțe calde, de vioară.

Sub treapta ce se clatină, plecată,

Cânta strident un greier într-o vară

(Un sfredel într-o scândură uscată...),

Și sus, prin crengile de nuc, se rătăcea

În fiecare seară altă stea.

Și-mi pare că, de m-aș întoarce fără veste,

Ar răsări, când s-ar deschide ușa,

Un zâmbet grav și dulce de bunică,

Doi ochi mirați și palizi de brândușă

Și-un cuvios parfum de levanțică.

Cu glas tremurător și ușurel,

Bunicul m-ar chema-n iatac la el.

Cu mâini subțiri, m-ar ridica în brață.

Aș aștepta să iasă din scrinul vechi de nuc

Feliile de pâine cu dulceață

Și vraful cărților cu poze

În care-aș regăsi, sub scoarțe moi de piele,

Poveștile copilăriei mele.

Și pe divanul înflorat cu roze

Aș adormi-n iatacul cald și bun,

În miros de gutui și de tutun”."

Succes! ⚘