Question

6. Precizează o trăsătură a tiparului narativ, ilustrând-o cu o secvență din textul 1.

Textul 1
Pax era flămând și îi era frig, dar de trezit îl trezise senzația că trebuie să se adăpostească undeva.
Clipi din ochi şi se dădu înapoi. La început i se păruse că simte în spate atingerea familiară a zăbrelelor
cuştii lui, dar îşi dădu seama că zăbrelele acestea se rupeau foarte uşor. Se întoarse şi văzu că stătea
rezemat cu spatele de tulpinile uscate de ceara–albinei, în care se îndesase cu câteva ceasuri înainte.
Lătră după Peter, dar îndată îşi aminti: băiatul plecase.
Pax nu era obişnuit să fie singur. Fusese unul dintre cei patru pui fojgăitori pe care mama lui îi
născuse deodată. Tatăl lor dispăruse înainte ca puii să apuce să-l recunoască după miros, iar la scurtă
vreme după aceea, într-o dimineață, nu mai venise acasă nici mama lui. Frații și sora lui muriseră unul
după altul, lăsându-l singur-singurel în vizuina rece, până ce băiatul, Peter, îl scosese de acolo.
După aceea, ori de câte ori băiatul pleca de acasă, Pax îşi măsura agitat cușca până la întoarcerea
lui Peter. Iar noaptea întotdeauna plângea să-l lase şi pe el în casă, ca să-i poată asculta băiatului său
respirația.
Pax îl iubea pe băiat, dar ce simțea el era mai mult decât iubire. Şi anume, se simțea responsabil
pentru Peter, trebuia să-l protejeze. Şi suferea când nu-şi putea îndeplini rolul.
Pax îşi scutură apa de pe spinare, cum plouase peste noapte, şi se îndreptă spre drum, fără măcar
să-şi mai întindă muşchii înțepeniți de somn. Amuşină*, căutând mirosul băiatului. Dar nu-l găsi. Vântul
care bătuse toată noaptea ştersese orice urmă de miros de pe pământ. Dar printre sutele de mirosuri iscate
de briza dimineții găsi ceva ce îi amintea de băiatul lui: mirosul de ghindă […]
Cât timp aşteptă, Pax își linse blana, curăţând-o și uscând-o. Mirosul lui Peter, care încă mai stăruia
în blana lui, îl linişti. Apoi îşi îndreptă atenția spre labele dinainte şi îşi curăță cu mare grijă nenumăratele
crăpături din pernițe.
Întotdeauna când era neliniştit, Pax zgâria pardoseala cuştii. Și întotdeauna betonul dur de
dedesubt îi zgâria labele. Cu toate acestea, nu se putea abţine. Cu o săptămână înainte râcâise
pardoseala aproape în fiecare zi. După ce îşi curăţă labele, și le îndoi sub piept şi se puse pe aşteptat.
Aerul dimineții palpita de sunetele primăverii. În lunga noapte pe care o petrecuse singur în pădure,
toate zgomotele acestea îl ţinuseră treaz. Întunericul negru parcă fremăta şi se mişca din pricina
prădătorilor de noapte, şi chiar şi foşnetul copacilor, cu frunzele care tocmai se deschideau, cu seva care
curgea prin lemnul tânăr, cu micile trosnete ale scoarţei lor care crăpa crescând, toate îl făceau să tresară
la fiecare minut, în timp ce el îl aştepta pe Peter să se întoarcă. În cele din urmă, adormi greu, tremurând,
când se crăpă de ziuă.
Acum însă, toate sunetele acestea îl ispiteau. Urechile lui sensibile tresăriseră de o sută de ori,
făcându-l aproape să sară în sus ca să vadă ce se întâmplă. Dar de fiecare dată îşi amintea de băiatul lui şi
se liniştea. Oamenii aveau memorie bună, aşa că era sigur că vor reuși să nimerească înapoi în acest loc.

Answer 1

Răspuns:

Naratorul este obiectiv, relatează la persoana a 3 a

,, Pax era flamand și ii era frig''