Question

A fost vreodata o situatie in care ai fost coplesit de emotii? povestesteme si noua!100-120 Cuvinte

Answer 1

Da am, aceasta este ca era iarna si m-am dus la scoala. Atunci , directoare, ne spune ca vom avea o serbare de Craciun. Mi-am dat seama ca ar fi foarte frumos daca eu as avea mai multe roluri. Cand am ajuns acasa i-am spus mamei ca as vrea sa o sune pe directoare pentru a-i spune ca sa imi dea mie mai multe roluri in aceasta serbare. In aceasta data, cand a sosit vremea sa inceapa serbarea , am primit 2 foi pline cu cantece si m-am simtit taree bucuroasa. Atunci, cand sosise vremea meavde a canta, in fata a 2500 de oameni, am mers pe scena , iar intr-o secunda mi s-au inmuiat picioarele , simteam ca ma stramb ,dar nu o faceam ,si simteam multe lucruri cum nu am mai simtit niciodata,dar dupa 20de minute am citit abia o jumatate de pagina,si chiar atunci am inceput sa am o voce subtire. Din acest timp, mi-am spus ca nu o sa mai fiu asa de egoista , ci sa primesc atat cat primesc!

Answer 2

Indiferent de situație,emoțiile pot fi constructive si atata timp cat le accepți,vei stii sa le controlezi si sa le ascunzi.
Era o zi de martie,o zi neobișnuita pentru mine,deoarece participam pentru prima data la etapa naționala a unui concurs de lectura.Fiecare lecturant,din fiecare județ avea sa-si prezinte cartea si sa-i determine si pe ceilalți sa o citească.Venise si rândul meu.Mi-am lăsat jos foaia cu discursul pe care-l concepusem cu o zi inainte si pe care-l repetasem toată dimineața.Am luat microfonul si am început sa prezint cartea,cu emoție in glas.Dintrodata,mi-am dat seama ca nu mai știu nimic,ca nu-mi mai amintesc nimic din cele doua pagini scrise.Ma blocasem si nu mai știam ce idee sa prezint mai întâi.A fost o fracțiune de secunda,care pentru mine a durat o vesnicie.Ma uitam la oamenii din sala si ii vedeam parca prin vis.Cu inima bătând puternic,mi-am închipuit tot felul de scenarii:”o sa dezamăgesc”,”o sa rada toti de mine”,”nu sunt in stare sa retin doua pagini amărâte”.Nu-mi dau seama cum,dar m-am trezit vorbind in continuare despre cartea mea preferata,cuvintele ieșind fără prea mare greutate.Am înțeles ca a fost pur si simplu un blocaj datorat emoțiilor si tocmai dorinței de a fi cea mai buna.Nu mică mi-a fost mirarea cand,dupa discurs,m-au felicitat atat doamna mea profesoara,care mi-a spus ca nici nu s-a observat pauza mea in discurs,cat si persoane pe care nu le cunoșteam.
E de-a dreptul interesant ce se întâmpla cu creierul uman aflat într-un impas,faptul ca emoțiile pot dilata timpul dar si faptul ca tot ele pot fi extrem de constructive tocmai pentru dobândirea curajului.