Question

ajutati-ma sa fac o intamplare intr-o zi de toamna

Answer 1

Era toamna .Frunzele cenușii se întindeau pe nespusa plapuma .Totul era ceva mirific .Văzând ca este o vreme așa ce plăcută am hotărât sa mergem la bunici .Acolo, eu cu prietenii mei am hotărât sa ne ascundem printre frunze .Eu m-am ascuns in dosul unui copac .Din fericire acolo era o scorbura sub el .In ea erau bani vechi probabil de foarte mult timp .I-am chemat repede pe părinți si ne-au spus ca am făcut ce trebuie .

Answer 2

       Eram in clasa a cincea. Profesoara de romana ne-a dat tema de casa sa scriem o compunere, dar pentru mine era mai degraba o placere decit tema de casa. Afara deja incepuse sa picure prima ploaie de Toamna. Eram in camera “mare” cu mamica care facea ceva lucru de mina. Tin minte ca in momentul cind puneam creionul pe hirtie, totul din jurul meu disparea si intram intr-o stare de concentrare fenomenala. Fiecare cuvint era scris cu o usurinta de parca cineva mi le dicta, iar in mintea mea traiam fiecare propozitie, de parca tot ce scriam era testimoniul vietii mele. Cred ca v-ati dat seama ca subiectul compunerii era despre Toamna. Cind am terminat de scris am intrebat-o pe mamica daca vrea sa asculte ce-am scris si daca am scris bine. I-am citit cu voce tare toata compunerea si cind mi-am ridicat ochii de pe caiet mamica plingea si zimbea. M-a luat in brate m-a pupat si mi-a zis ca am scris nemaipomenit de frumos. Eram atit de fericita dar in acelasi timp emotionata de nesiguranta daca si profesoarei ii va place ce am scris. Abea am asteptat sa vina ora de romana si sa-i inmin compunerea, si-apoi cu noduri in stomac am asteptat sa primesc caietul cu nota. Numai ca in ziua cind ni s-au dat caietele inapoi, eu am fost singura care nu l-am primit. Nu stiam ce s-a intimplat, de ce numai eu nu mi-am primit caietul de compunere. Dar nedumerirea mea a fost pusa deoparte cind profesoara a cerut sa facem liniste si sa-i dam ascultare. Statea in fata clasei, si pe fata ei vedeam o placere si o incintare nespusa. Ne-a zis ca in toata viata ei de profesoara nu a citit niciodata o compunere mai frumoasa si mai bine scrisa decit ce avea ea sa ne citeasca in urmatoarele minute. Cind a inceput sa ne citeasca mi-am dat seama ca era compunerea mea. Stateam in banca cu inima in git si cu stomacul facut nod de emotii. Nu mai stiu daca am inceput sa pling, sau ce am facut, dar la urma cind mi-a anuntat numele si mi-a spus sa ma ridic in picioare stiu ca imi tremurau genunchi si nu indrazneam sa ma uit in jurul meu decit cu coada ochiului. Toti colegii se uitau la mine ca la o vedeta, si in pauza cu totii au venit la mine sa ma felicite. Nu eram obisnuita sa fiu in atentia nimanui, si cind am fost nu m-am simtit in pielea mea niciodata. Intotdeauna mi-a placut sa privesc lumea de pe marginea drumului, nu sa fiu eu privita, dar in momentul acela nu am mai avut de ales. Acesta a fost si a ramas intotdeuna efectul care Toamna l-a avut peste fiinta mea. Ceva foarte misterios se intimpla cu mine, ceva care nu poate fi explicat, dar care nu-l caut sa-l explic. Ce este important este ca in fiecare an abea astept sa vina Toamna cu culorile ei, cu miresmele ei, cu forfotele inconjuratoare, cu muzele poeziei si-al prozei. Asta e tot ce conteaza.