Question

ajutati ma sa fac o povestire ''POVESTEA CU ZANA INCHIPUIRII''

Answer 1

Bătrânelul se opri şi duduia Lizuca privi în juru-i. Jivinele şi paserile s-au întors cu ochii lucind cătră Domniţă şi înţelese că toate aşteptau şi de la dânsa o poveste. Şi se bucură nespus. Observă apoi că bursucul se aşezase cu botul pe labe, cuminte şi blând, sclipind din când în când din ochii lui de jaratic. Patrocle scosese şi el capul din scorbură şi se uita la toate, însă, fiind căţel năzdrăvan, nu se mira de nimic.-Ştiu şi eu o poveste, cântă Domniţa cea mititică şi bălaie, da-i tare veche, de pe când dumbrava Buciumenilor ţinea una cu alte multe dumbrăvi, până la munţii cei mari. Pe-atunci satele erau puţine şi cetăţile unde şi unde câte una. Şi prin codri umblau zimbri şi pe ape paseri mari, care acuma s-au dus la mările de gheaţă. Şi-n sate sălăşluiau oameni buni care credeau în împărăţia noastră a minunilor. Iar în cetăţi trăiau, ca şi acuma, învăţaţi mari, care nu credeau.Şi aşa în această dumbravă frumoasă şi veche, s-a zvonit cum că s-ar fi aflând o zână cum n-a mai fost, subţire şi albă, cu ochii albaştri, cu părul de aur până în pământ ; şi frumuseţea ei astfel era încât veneau şi urşii cei bătrâni din munte, şi mistreţii, ca să-ngenuncheze înaintea ei. Şi când ieşea în întunericul poienilor, se făcea în juru-i soare şi izvoarele susurau mai dulce.Şi la şezători în sate, băieţii şi fetele vorbeau despre dânsa ca despre minunea minunilor. Aflaseră ei veste de la codri, de la vânt şi de la ape; că de văzut încă n-o văzuseră.S-a dus faima acelei zâne cu părul de aur peste nouă mări şi nouă ţări. S-a auzit şi prin cetăţi despre dânsa. Şi s-au găsit feciori de crai care au luat armele şi au încălecat, şi au venit cu oşteni, să cuprindă pădurile şi să găsească pe zână. La venirea lor s-au împrăştiat căprioarele, s-au ridicat la cer paserile; dar zadarnic au căutat şi au răscolit sihlele, căci n-au găsit nici pe zână, nici palatul.Dar vorbele şi poveştile tot umblau prin lume. Şi s-a găsit un Făt-Frumos dintr-o cetate de departe, care, auzind despre zână şi despre frumuseţea ei, s-a ridicat şi el şi a venit cu toţi ai lui.Iar el credea în zâna aceea. Şi cum a intrat singur în poieni, la vreme de sară, şi a prins a cânta dulce dintr-un fluieraş de os, zâna i s-a înfăţişat îndată lângă izvoare, i-a zâmbit şi i-a vorbit astfel:-Făt-Frumos, tu ai crezut în mine şi m-ai avut în sufletul tău, de aceea, când m-ai chemat, eu am venit. Şi de acum dragostea mea are să-ţi încălzească viaţa, şi năcazurile tale vor avea răscumpărare, şi îţi voi aduce florile mângâierii în ceasul morţii.Făţ-Frumos o asculta fermecat. Glasul ei era pătrunzător şi suna ca o strună de aur. Când a făcut un pas spre dânsa, ea a ridicat degetul şi l-a oprit:-Să vii şi mâine-sară, i-a zis ea zâmbindu-i.Şi el a venit şi în alte dăţi, când amurgul umple poienile de taină. Şi era fericitcum n-a fost nimeni altul pe pământ.Iar curtenii lui şi vracii, călcându-i pe urme şi voind să cunoască şi ei pe zâna cu părul de aur, nu vedeau la izvor decât pe Făt-Frumos singur. Şi ei nu credeau în împărăţia minunilor şi au început a vorbi că nu este nici o zână în dumbravă. Şi i-a auzit Făt-Frumos şi s-a mirat de cuvintele lor.-Făt-Frumos, i-a vorbit atunci, cu îndrăzneală, un vraci cărturar. Voim să cunoaştem şi noi adevărul. Cere-i zânei inelul, şi adă-ni-l dovadă despre fiinţa ei.Şi sara, la izvor, Făăt-Frumos i-a cerut zânei inelul.-Acesta-i lucru pământesc, i-a răspuns ea zâmbind, eu nu port podoabe deşarte, dragostea mea preţuieşte mai mult decât nimicurile muritorilor.Aducând Făt-Frumos acest răspuns, vracii i-au dat un foarfece şi l-au sfătuit să taie în ascuns o şuviţă din părul de aur.Şi-n altă sară găsind vreme potrivită, Făt-Frumos a tăiat o şuviţă de aur şi a ascuns-o în sân. Apoi, după ce s-a întors şi s-au strâns învăţaţii, când a vrut ca să scoată dovada, n-a mai aflat nimic lângă inimă.Adunându-se mare sobor de învăţaţi şi vraci împrejurul lui Făt-Frumos, au deschis cărţi, au întins pergamente, au ţinut cuvântări lungi şi au dovedit deplin că-n dumbrava noastră nu este nici o zână şi totul nu-i decât o bolnavă închipuire.Atunci Făt-Frumos, crezându-i, a încălecat şi s-a întors cu mare alai la împărăţia lui. Dar era înnegurat şi cu inima mâhnită, şi multă vreme după aceea stătea şi se gândea ca la ceva pe veci pierdut ; dar icoana cea minunată de altădată nu-i mai lumina negura ceasurilor. Şi a murit cu sufletul uscat şi bătrân ca al tuturor oamenilor. Şi în clipa morţii nu i-a adus nimeni floarea mângâierii.Ci oamenii cei săraci şi proşti, care au rămas în ţinuturile noastre, au urmat să creadă în zâna cu părul de aur. Din când în când o vedeau în amurg, lângă izvoare.

Este din Dumbrava minunata de Mihail Sadoveanu.