Ajutati-mă vă rog ,am nevoie urgent de scena in care Ana joacă cu Lică și scena întâlniri lui Lică și Ghiță, din opera ,,Moara cu noroc"!!Va rog ,dau steluță
Răspunsuri la întrebare
„Moara cu noroc”, de Ioan Slavici
Scena în care Ana joacă cu Lică: „De când umbla pe la Moara cu noroc, el nu grăise nici zece vorbe cu Ana; acum însă el se duse la ea, o apucă de mâini și-i zise:
— Haid' să te joc o dată, să zici că ai fost jucată! Ana se dete în lături. El o cuprinse cu amândouă brațele.
— Dar dacă n-am poftă de joc!? grăi ea cu hotărâre și se desfăcu încet din brațele lui.
— Vine pofta!
— Și la mai mult! adause Buză-Ruptă, trăgând cu ochiul.
— Ei! nu vreau! grăi Ana rece și se dete înapoi. Lică se retrase cam necăjit.
— Săracul de mine! grăi Ghita așa în glumă. Dar năzuroasă mi s-a mai facut nevasta! Joacă, muiere; parcă are să-ți ia ceva din frumusețe...
Ana își călcă pe inimă și se dete la joc. La început se vedea c-a fost prinsă de silă; dar ce avea să facă? La urma urmelor, de ce să nu joace? Încetul cu încetul, ea prinse voie bună; se cam tulbură când Lică se apropia de dânsa; sângele îi năvălea în obraji când el o apuca de brâu ca s-o învârtească; dar așa era acum și altfel nu putea să fie și ea se dete din ce în ce după păr. În cele din urmă, tot se arăta copila răsfățată de odinioară, și Ghiță fierbea în el cand îi vedea fața străbătută de plăcerea jocului.
— Să-ți fie de bine! grăi Lica peste câtva timp obosit. Dau mărturie că te ții mai bine decât mine.
”
Scena întâlnirii lui Lică cu Ghiță: „Dacă Lică ar fi fost alt om, el n-ar fi stătut așa cu privirea pierdută în vânt, ci s-ar fi bucurat de vederea femeii frumoase, care-l privea oarecum pierdută și speriată de bărbăția înfățișării lui.
— Ungurul a murit? întrebă el când văzu pe Ghiță.
— Da!
— Și tu ai venit în locul lui!
— Da!
— De la Sf. Gheorghe?
— Da, răspunse Ghiță, aruncând o privire furișată asupra femeilor, ca să vadă dacă ele nu cumva se tulbură.
— E Ghiță, ginere-meu, grăi batrana, și, mulțumită lui Dumnezeu, ne merge bine de când suntem aici.
Lică își apucă, zâmbind, mustața între buze.
— Aici, zise el, le merge bine la toți oamenii cu minte. N-ai decât să te pui bine cu toată lumea, să le zici „noroc bun” celor ce vin și se duc și poți să dai mulțumită lui Dumnezeu. N-au trecut pe aici niște oameni?
— De! răspunse Ghiță chibzuit, suntem la drum și trece multă lume.
— Vorba vine, trei oameni...
— Trei, patru, zece... grăi Ghiță cam în glumă, lumea trece mereu. Eu nu stau aici ca să țin seama despre cei ce vin și trec, și așa nici nu-i prea știu. De la o vreme te obicinuiești cu oamenii, încît nici nu te mai uiți la fețele lor. Apoi, cine știe dacă nu e și câte unul care s-ar mâhni dacă ai bate drumul cu vorbe despre dânsul. De carciumar să nu întrebi niciodată, căci el vede și aude atât de multe, încât trebuie să uite degrab' și să nu mai ție nimica minte.
— Așa-i, grăi Lică. Întrebam numai ca să văd dacă nu cumva mi-ai putea spune, fiindcă sunt oamenii mei. Au plecat să vadă o pădure, pe care voiam să o luăm de la toamnă pentru turme, și nu știu acum dacă au trecut înaintea mea, ori e să-i aștept aici.
— Așa o fi, răspunse Ghiță hotărât, dar eu nu-ți pot spune dacă între cei ce au trecut astăzi pe aci vor fi fost și ei.
— Cum nu!? strigă batrâna cu nerăbdare. Cei trei porcari ce au băut atât de mult și n-au plătit.
Pe Ghita il trecu un fior de junghi prin inima si, oricat de mult tinea la soacra-sa, acum el ar fi fost in stare sa-i puna degetul pe gura.
— Muierile vad mai bine si se vede ca au mai putina treaba, zise el stapanindu-se.
— Daca n-au platit, grai Lica, apucandu-si iar mustata intre buze, era fiindca stiau ca voi veni eu ca sa platesc pentru dansii.
Graind aceste, el descaleca si-i facu lui Ghita semn sa intre cu dansul, pentru ca sa faca socoteala.
"Batrana e tot mai cuminte decat mine", isi zise carciumarul, si intra cu voie buna in urma lui.
— Batrana ar putea sa-si tie gura, grai Lica dupa ce se vazu singur cu Ghita. Ma cunosti?
— Nu! raspunse Ghita, racit in tot trupul.
— Atunci ma stii de nume. Eu sunt Lica, samadaul... Multe se zic despre mine, si dintre multe, multe vor fi adevarate si multe scornite. Tu vezi un lucru: ca umblu ziua-n amiaza mare pe drumul de tara si nimeni nu ma opreste in cale, ca ma duc in oras si stau de vorba cu domnii. Voi fi facut ce voi fi facut, nu-i vorba, dar am facut asa, ca orisicine poate sa creada ce-i place, insa nimeni nu stie nimic. De aceea am sa dau seama despre douazeci si trei de turme de porci. M-ai inteles? Nu doara c-as putea plati tot ce se poate pierde intr-un an, ci pentru ca de la mine nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-l fereasca Dumnezeu pe acela pe care as crede ca-l pot banui. M-ai inteles?! Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face, si voiesc ca nimeni afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles!?
Ghita ar fi avut multe de zis, dar Lica se intoarse o data in calcai si, pe cand
carciumarul isi veni in fire, drumetul daduse pinteni calului.
”