ajutatima va rog
De scris un eseu ( compunere) cu titlu :
Truncul Dumnezeesc
Răspunsuri la întrebare
„Fecioara Maria s-a arătat pe pământ ca o minune a minunilor şi a trecut prin strălucire luminătorii şi minţile cereşti” (Sf. Grigorie Palama).
Ori de câte ori vezi icoana Maica Domnului cu Pruncul şi esti în stare de rugăciune, simţi că în suflet se împleteşte fiorul tainei, lumina înţelegerii şi bucuria încrederii. Icoana Maicii Domnului a devenit un simbol universal, atât prin înţelesurile ei de o frumuseţe fără pereche, cât şi prin simţirile pe care ea le transmite unei priviri care mai este întâmpinată de lumina harului. Iubirea dumnezeiască la care nu prea avem curajul să ne gândim şi pe care nu prea nădăjduim să o cuprindem datorită înălţimii ei ameţitoare, este atât de duioasă, caldă, umană şi accesibilă în iubirea Fecioarei pe care o are faţă de Fiul ei!
De când puterea Celui Prea Înalt a umbrit pe Fecioara Maria, nu numai harul Duhului Sfânt S-a sălăşlui în ea, ci chiar Cuvântul etern al Tatălui. Din clipa în care Fiul lui Dumnezeu “S-a făcut Om pentru milostivirea milei”, El Se simte iubit nu numai de iubirea Tatălui, ci şi de iubirea Mamei Sale. Iubirea Tatălui ce vine către Fiul Său se umanizează şi se coboară către Fiul printr-o inimă de Mama.
În această icoană se regăseşte imensa coborâre a Fiului lui Dumnezeu, până la nivelul de a se lăsa purtat în braţe şi iubit de o creatură, dar tot în ea se vede înălţarea omului până la măreţia de a purta pe braţe pe Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu dăruieşte iubirea sa omului în chipul unui Prunc dumnezeiesc, iar pământul dăruieşte cerului o Fecioară sfântă. Darul pământului se întâlneşte cu darul cerului în relaţia iubirii materne.
În icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe, vezi că aşteptarea milenară a omului de a-L cuprinde pe Dumnezeu şi aşteptarea lui Dumnezeu de a-l cuprinde pe om s-au împlinit; acum cele două aşteptări sunt odihnă şi împlinire fericită; omul strânge în braţe pe Dumnezeu, iar Dumnezeu se încălzeşte şi se odihneşte la inima omului.
Maica Domnului este floarea care a odrăslit din toate strădaniile de veacuri ale omului de a-L întâlni pe Dumnezeu. Ea este piscul cel mai înalt al omenităţii fiindcă “poartă în sine scânteierile suprafireşti şi nespuse ale curăţiei” (Sf Grigorie Palama). Dumnezeu coborându-se către om întâlneşte fiinţa care era cea mai apropiată de El şi aceasta a fost Fecioara din Nazaret. În icoana cu Fecioara Maria şi Pruncul Iisus vezi că cea mai înaltă întindere a omului către Dumnezeu se întâlneşte cu cea mai mare coborâre a lui Dumnezeu către om. Harul acestei întâlniri se revarsă prin Fecioara către toată făptura.
Cel mai mare ideal pe care L-a cucerit omenirea a fost acela de a-L strânge pe Dumnezeu în braţe; cea mai mare biruinţă din istoria ei milemară a fost aceea de a-L vedea pe Dumnezeu faţă către faţă. Minunea s-a întâmplat datorită iubirii nemărginite a lui Dumnezeu şi pentru că cineva găsit vrednic, a rostit acele cuvinte: „fie mie”. Şi aceasta a fost Fecioara din Nazaret.