AJUTOOR!! VREAU SI EU TRASATURI LA DRAMA "JOCUL IELELOR" DE CAMIL PETRESCU. RAPID!!!
Răspunsuri la întrebare
Drama este cea mai raspandita specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, cu un continut grav, uneori cu elemente tragice, reflectand o mare varietate de aspecte: sociale, istorice, mitologice, psihologice etc. Avand tendinta de a reflecta intreaga complexitate a vietii reale, drama este mult mai putin supusa conventiilor decat tragedia, folosind atat personajele bine individualizate, cat si pe cele tipice, un limbaj solemn ce alterneaza cu cel familiar, recurgand chiar la elemente comice. Componenta esentiala a acestei specii literare este conflictul - care este foarte puternic, adesea intre forte apropiate sau chiar egale – in desfasurarea caruia se contureaza personalitatea eroilor dramatici.
Camil Petrescu, prin piesele sale de teatru, aduce o importanta contributie la dezvoltarea dramei de idei in perioada interbelica.
“Jocul ielelor” a fost redactata in mai multe versiuni, incepand din 1916 si fiind definitivata in 1946. Personajul principal, Gelu Ruscanu, asemeni tuturor eroilor lui Camil Petrescu, exprima impactul intelectualului cu lumea inconjuratoare.
Insetat de dreptate, Gelu Ruscanu, directorul ziarului socialist “Dreptatea sociala”, hotaraste sa publice o scrisoare pe care o primise de la fosta lui amanta, Maria Sinesti, si-n care femeia povestea, cu lux de amanunte, cum sotul ei, ministrul justitiei, a ucis-o pe batrana Manitti si i-a distrus testamentul, pentru a ramane el singurul mostenitor al acesteia. Fiind convins ca dreptatea trebuie sa fie absoluta, chiar daca asta inseamna sa fie si inumana uneori, Ruscanu este dispus sa sacrifice femeia iubita, pentru a-l face pe ministrul justitiei, Serban Saru Sinesti sa plateasca pentru crimele sale. Nici interventia Mariei si nici destainuirea matusii Irena, care I-a povestit ca tatal lui a facut o delapidare si ca Sinesti inca mai pastreaza dovada furtului, nu l-au putut clinti din hotararea lui de a publica scrisoarea. Saru Sinesti este dispus sa distruga dovada delapidarii, in schimbul tacerii lui Gelu. De la el, Ruscanu afla ca tatal sau nu a murit intr-un accident, asa cum credea, ci s-a sinucis din cauza unei actrite de duzina.
Gelu este nevoit sa renunte la ideea publicarii scrisorii, caci ministrul justitiei adusese in discutie eliberarea lui Petre Boruga, “un detinut politic grav bolnav”.
Dragostea, care dupa parerea lui ar trebui sa fie vesnica si absoluta, il dezamageste profund, lasandu-i rani adanci.
Cand imaginea tatalui sau este complet distrusa si cand intreg esafodajul de idei pe care si-l facuse despre lume se prabuseste, nu mai ramane decat sinuciderea. Gelu isi ia viata cu pistolul pe care Maria il lasase in biroul cu cateva zile inainte, sub privirile inspaimantate ale femeii. Astfel, Gelu Ruscanu repeta destinul tatalui sau.
El este, asa cum a spus Penciulescu, un om care a vazut “jocul ielelor”, ramanand cu nostalgia absolutului: “Cine a vazut ideile, devine neom, ce vrei? Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar si el ramane neom. Ori cu fata stramba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate cobori pe pamant.”
Caracterizat pe cale directa, in didascalii, el este “un barbat ca de douazeci si sapte –douazeci si opt de ani, cu o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in privire, chiar cand face acte de energie. Are nervozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste totdeauna drept in ochi pe cel cu care vorbeste si asta ii da o autoritate neobisnuita. Destul de elegant imbracat, desi fara preocupari anume.” Este un om puternic, sincer, care nu are nimic de ascuns si, de aceea, isi poate privi interlocutorii drept in ochi. Este un intelectual, cu aspiratii superioare fata de cele ale oamenilor de rand. Crezul lui cel mai puternic este ca dreptatea trebuie sa fie absoluta, chiar daca este absoluta: “ Cum ar putea sa fie dreptatea, daca nu e absoluta?” “Daca lupt pentru o cauza, aceasta este dreptatea insasi!”