Ajutor!!
Exprima-ti opinia despre impactul celui de-al doilea Razboi Mondial pentru romani. Formuleaza 2 argumente.
Multumesc anticipat.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
În istoria oricărui popor, există date fatidice care, la intervale de ani sau chiar de secole îi marchează existenţa. Pentru români, o astfel de dată este 23 august. La apusul Evului Mediu, în 1595, Mihai Viteazul câştiga o strălucită victorie împotriva turcilor la Călugăreni. În 1944, regele Mihai şi liderii politici au dat practic o lovitură de stat, care, după cum vom vedea mai departe, avea să salveze România de la un posibil dezastru. Cel mai nefericit 23 august pentru români a fost însă cel din anul 1939. În acea zi, s-a semnat la Moscova pactul de neagresiune sovieto-german sau pactul Molotov-Ribbentrop, după numele celor doi miniştri de externe. Pactul era însoţit de un protocol adiţional secret, al cărui articol III stipula:
"În privinţa sud-estului Europei, din partea sovietică este subliniat interesul pentru Basarabia, partea germană declară total dezinteres politic pentru aceste regiuni."
Ce-i drept, după izbucnirea războiului în septembrie, când Ribbentrop a făcut o a doua vizită la Moscova, Stalin l-a informat pe ministru de externe german că Uniunea Sovietică nu intenţionează să întreprindă ceva împotriva României. Nu era decât o amânare. Prin acelaşi pact, nemţii îi dăduseră mână liberă dictatorului de la Kremlin asupra Finlandei, a unei părţi din Polonia şi asupra Ţărilor Baltice, cu excepţia Lituaniei. Pentru Stalin, în primul moment, aceste zone erau mai interesante. URSS îşi făcea iluzia că putea rămâne în afara conflictului ce se contura din ce în ce mai pregnant între ţările capitaliste, urmând să culeagă apoi doar roadele. Pe de altă parte, Hitler avea mână liberă să înceapă războiul în faţa unei Europe derutate şi nepregătite pentru un astfel de eveniment. La 1 septembrie 1939, trupele germane invadează Polonia. După două zile, Marea Britanie şi Franţa declară război Germaniei, fără a întreprinde vreo acţiune concretă. România, lipsită de aliaţii săi tradiţionali, şi prinsă în cleştele a două mari puteri, era complet izolată. La Bucureşti, guvernul şi regele Carol al II-lea hotărăsc rămânerea ţării în neutralitate. Un comunicat oficial afirma dorinţa României de a păstra mai departe atitudinea paşnică de până acum, urmărind buna înţelegere cu toţi vecinii ţării şi hotărârea de a veghea la siguranţa intereselor naţionale şi a face faţă apărării fruntariilor. Formulările erau foarte oficiale şi liniştitoare pentru populaţie într-o situaţie absolut nesigură. Practic, toţi vecinii României erau fie ostili, fie pe punctul de a se prăbuşi. La 17 septembrie, trupele sovietice au intrat şi ele în Polonia, în urma celor stipulate în tratatul Molotov-Ribbentrop. Nefericita noastră vecină de la nord era împărţită între marile puteri pentru a patra oară. Practic, România care acordase garanţii Poloniei, ar fi trebuit să iasă din neutralitate, dar ar fi fost fără îndoială o imensă imprudenţă. Stalin însuşi îi declara lui Ribbentrop, în acele zile cu satisfacţie că României şi Ţărilor Baltice le-a intrat frica în oase, ceea ce era adevărat. Guvernul de la Bucureşti şi regele Carol al II-lea au făcut totuşi tot ce mai puteau face pentru nefericita Polonie. Cele mai înalte autorităţi ale statului polonez, guvernul, preşedintele şi comandantul-şef al armatei s-au refugiat la Bucureşti. În acelaşi timp, rezervele de aur ale Poloniei, în valoare de 45 de milioane de dolari, au fost tranzitate pe teritoriul României şi îmbarcate la Constanţa pe un vapor englez pentru a fi puse la adăpost în Marea Britanie. Mai mult nu se putea face. La scurt timp după invadarea Poloniei, la Bucureşti a avut loc un eveniment dramatic: la 21 septembrie 1939, primul minstru Armand Călinescu, unul din oamenii de încredere ai regelui Carol al II-lea, era asasinat de un comando al Mişcării Legionare. Crima a avut loc la prânz, în cartierul Cotroceni, unde maşina primului ministru se deplasa fără escortă. Era a doua oară când legionarii asasinau un şef al guvernului în doar şase ani. La sfârşitul anului 1933, îl uciseseră cu sânge rece pe I.G. Duca în gara de la Sinaia, acum pe Armand Călinescu. Dacă în cazul lui Duca, atitudinea regelui Carol al II-lea a fost oarecum ambiguă, pentru că dispariţia liderului liberal îi convenea, în cazul lui Armand Călinescu suveranul era furibund. Indiscutabilă personalitate politică, primul-ministru era unul din principalii susţinători ai regelui şi pierderea era de neînlocuit. Chiar în seara asasinatului, Carol al II-lea nota în jurnalul său:
"Această stare de lucruri nu se poate tolera. Ar trebui luate nişte măsuri drastice care să curme această chestie. Lupta s-a deschis din nou. E o luptă pe viaţă şi pe moarte. Este momentul de a hotărî cine pe cine.
Explicație: