alcatueste o compunere cu mai aproape de dumnezeu in care sa folosesti decalogul
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Porunca I
“Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.”
Cea dintâi poruncă din prima tablă este aceasta: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului și din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine” (Ieș. 20, 2)! În această dintâi poruncă, Domnul Dumnezeu încredințează omului însăși cunoștința Sa ca să-L cunoască, pentru că în acest scop l-a făcut pe om cu judecată, ca să-L cunoască drept Domnul și Făcătorul său și să-L slăvească. Dar n-a început de la facerea lumii, să spună: Eu sunt Dumnezeu care a făcut lumea, ci: Eu sunt Dumnezeul tău care te-am scos din pământul Egiptului, fiindcă, pentru iudei, aceasta era mai potrivit: să înceapă să le pună lege de la un fapt nou și minunat, care atunci le stătea în fața ochilor. Ca de aici să cunoască mai limpede și mai bine iubirea de oameni a lui Dumnezeu, ca să-L slăvească mai cu râvnă și numai pe El să-L slujească. Cu toate acestea, într-un alt loc, mărturisește astfel despre Sine, zicând: “Eu am făcut pământul și omul de pe el. Eu l-am zidit. Eu cu mâinile am întins cerurile și la toată oștirea lor Eu îi dau poruncă” (Is. 45, 12). Și, ceva mai sus: “Eu sunt Domnul și nimeni altul afară de Mine nu este Dumnezeu” (Is. 45, 5). La această poruncă mai mult sunt îndatorați creștinii decât iudeii, fiindcă mai multă slobozenie ni s-a dat, de către Domnul și Dumnezeul nostru, nouă creștinilor, decât iudeilor, precum grăiește Apostolul: “El ne-a scos de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului iubirii Sale. Întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor” (Col. 1, 13). În partea a doua, această poruncă oprește pe Israel să se închine la alt Dumnezeu, sau să slujească la altul, fără numai singurului Dumnezeu. Așadar în această poruncă se cuprinde slava cea dinăuntru și din inimă către Dumnezeu, care se naște fiindcă mintea omenească îl cunoaște.
Împotriva acestei porunci săvârșesc păcat de moarte mai întâi toți cei ce nu cunosc nici un Dumnezeu, după cum spune Psalmistul: “Zis-a cel nebun întru inima sa: - Nu este Dumnezeu- (Ps. 52, 1). Apoi păcătuiesc, în al doilea rând, cei care își fac lor mulți dumnezei, cărora le dau slavă și închinăciune ca Dumnezeului celui adevărat, cum făceau grecii cei vechi. În al treilea rând, păcătuiesc față de această poruncă cei ce se dau pe ei înșiși diavolului, precum vrăjitorii și cei ce se folosesc de faptele lor, cum sunt cei ce poartă baiere și scrisuri. În al patrulea rând, cei ce țin la eresuri și cred în ele, deopotrivă și cei care, când sunt bolnavi, folosesc descântecele babelor și se țin și de alte credințe deșarte. În al cincilea rând, cei ce văd prevestiri în toate lucrurile. În al șaselea rând, cei ce nu cred, după dreapta credință, într-un singur Dumnezeu după fire, în trei persoane. În al șaptelea, cei ce se încred mai mult în prevederea lor decât în harul și pronia lui Dumnezeu; sau în înțelepciunea și iscusința lor, sau în bărbăția și mulțimea și puterea prietenilor lor. În al optulea rând, cei ce se iubesc mai mult pe dânșii și bunurile trecătoare, și celelalte lucruri, decât pe Dumnezeu. Și într-un cuvânt față de această poruncă, cine, în orice chip, își face un dumnezeu din altceva, în care își pune toată nădejdea și credința saAceasta porunca invata ca Dumnezeul cel din ceruri este adevaratul si singurul Dumnezeu, Caruia se cuvine slujirea si slava dumnezeiasca, si opreste inchinarea la alti dumnezei nascociti de mintea intunecata de pacat (idoli). Crestinul trebuie, deci, sa creada, sa nadajduiasca si sa-L iubeasca numai pe Dumnezeu, mai presus de orice; numai Lui sa-I inchine toate gandurile, simtirile si dorintele sale si sa nu se lepede de El, oricate suferinte s-ar abate asupra lui. Porunca aceasta cere crestinului sa-si impodobeasca viata cu cele trei virtuti teologice: credinta, nadejdea si dragostea, singurele in stare sa-l pastreze in legatura stransa si continua cu Dumnezeu.