Alcătuiește o compunere în care sa folosești 5 cuvinte din textul Dans de Nicolae Labiș pleaseee
Pentru mâine dau 50 pct. Și sa fie buna
Răspunsuri la întrebare
Cuvinte din textul „Dans” de Nicolae Labiș: vioară, trist, dans, pur, străini.
Revedere de adio
Acea iarnă se simțea mai rece decât toate iernile de care avusesem parte până atunci. Nu era zăpadă, nici viscol. Era o atmosferă ce lăsa un sentiment de agonie să te cuprindă, să te strângă și să te spulbere încet.
M-am trezit din melancolie când un cot mă împinsese, făcându-mă să mă dezechilibrez pentru câteva secunde. Zeci de siluete se îngrămădeau pe scările operei, cu scopul de a intra în sală. M-am sprijinit de balustradă și am lăsat un oftat scurt să se strecoare printre buzele-mi subțiri și înghețate. Cu pași mărunți am ajuns în sală și m-am așezat pe un scaun din spate, ce nu ieșea în evidență. Și-l văzui! Fratele meu, ce era pe scenă, chinuindu-se să-și acordeze vioara. Un surâs îmi scăpase destul cât să-l pot auzi numai eu și să-mi las capul în jos. Trecuse aproape un deceniu de când nu ne mai vorbisem. Mama noastră era acea femeie care mirosea a vodcă rusească și care-și deschidea picioarele în fața oricui care i-ar fi oferit o mică atenție. Tata, însă... Tatăl nostru renunțase să mai lupte. Și după atât de mult timp, încă nu-mi dau seama dacă era nemulțumit de noi sau de el însuși.
Și eram aici, suspinând și încercând să găsesc pachetul de șervețele de la fundul genții pentru a-mi șterge lacrimile ce-mi încețoșeau privirea. Eram atât de fericită să-l revăd încât pentru o secundă îmi trecuse prin minte să mă ridic de pe acel scaun prăfuit, să cobor, să mă împiedic cel mai probabil, să mă ridic și să-l îmbrățișez. Dar orchestra deja începuse.
Nu fusesem eu demnă de a fi soră, însă îmi puteam da seama că părea trist. Nici nu puteam să-mi închipui prin ce a trecut. Ne aveam doar unul pe celălalt, iar eu am fugit, găsindu-mi consolări în orice altceva decât în singura familie pe care o mai aveam. Gânduri-le mele-mi formau un dans cu pași pierduți, strâmbi și haotici. Cum am putut permite să devenim străini? Nu cunoscusem nimic mai cinstit și pur decât iubirea ce i-o purtam. Să-l fac să se îndoiască de intențiile mele și chiar de mine.
M-am ridicat și mi-am croit drum spre ieșire, lăsând în urmă ceea ce lăsasem și până atunci, regrete. Și nu mă simțeam vinovată, că nimeni nu avea de suferit, iar eu eram aceea ce avea de trăit cu ele. De sunt lașă? Mă pot numi și-așa.
Toamna.
Este o zi de toamna răcoroasă.Toamna a sosit cu nerăbdare peste sat,vuietul vântului fâșâie din ce în ce mai tare.Aud cum vântul fâșâie frunzele si parca creează o simfonie,Parca dansează copiii pe cărărarile înguste a sătucului meu si păsările își iau rămas bun de la cuiburile lor.
Castanii au început sa se-nroseasca ca si macul,pana și din pădure se aud strigatele de ajutor al frunzelor care din păcate cad la pământ ca si un om străpuns de sabie.Toamna a sosit în grabă,pe cerurile cenușii se zăresc sarmanele rândunele care cu lacrimi in ochi părăsesc țara.
Când ceata se lăsă peste sat,am realizat ca vara a plecat. Sfarsit