Alcătuieşte un text creativ după un plan propriu de idei.
Răspunsuri la întrebare
Aceasta compunere e făcută de mine însă am mai dat-o cuiva ca tema, dacă vrei alta sa imi dai un comentariu și îți fac una nouă.
Era o după-amiază întunecată. Afară, vântul sufla printre crengile copacilor, iar foșnetul lor se îmbina cu restul sunetelor naturii pentru a forma o simfonie asurzitoare.
În depărtare, se auzea sunetul unui clopotel. Cineva intrase în librăria în care lucra Andrei. Și-a ridicat privirea din romanul polițist pe care îl citea și s-a trezit că se uita în ochii unui alt șoarece. Nu o mai văzuse niciodată în oraș. "Unde pot găsi secțiunea de ficțiune?", a întrebat ea. Nu auzise în viața lui o voce atât de liniștitoare. "Este chiar aici, lângă casa de marcat!", a spus el, cu vocea subțiată de uimire. Trecuseră deja câteva minute. Andrei stătea amețit, încercând să-și dea seama cine era acestă șoricică. S-a uitat repede în direcția ei și a văzut că dispăruse. Andrei a plecat de la casierie după misteriosul șoarece. Librăria în care se aflau era foarte mare și foarte veche. S-a tot uitat și s-a tot uitat, dar nu a găsit-o. Pe drum, Andrei s-a întâlnit întâmplător cu colegul său de serviciu Ghunter. "Scuză-mă Ghunter! Nu te-am văzut, insa ai zărit cumva vreun șoarece prin preajmă? Ochi albaștri, blană gri și mirosind a trandafiri?", a întrebat Andrei. "Da! Un șoarece tocmai trecuse pe lângă mine și se îndrepta spre secția de istorie!", a spus Ghunter cu un zâmbet larg pe față. Andrei văzu negru în fața ochilor. Nu a mai fost nimeni altcineva în departamentul de istorie și era o mare dezordine, așa că locul era foarte periculos. Odată ajuns acolo, Andrei a văzut-o. Era ca un far luminos in întuneric. Dintr-o dată, pe un raft de deasupra ei, o cutie plină de cărți grele a început să se clatine. Fără să piardă o secundă, Andrei a alergat și a împins șoricelul din calea cutiei, care, aterizand, a umplut toată camera de praf. După intreaga comotie, Andrei a văzut că șoricica avea un colier la gât. Un nume. "Winola? E un nume splendid!", s-a gândit el. "Nici măcar nu știu cum să-ti mulțumesc! Ești eroul meu", a spus Winola și apoi l-a sărutat pe obraz.
După ce au aranjat totul, cei doi îndrăgostiți au mers ținându-se de mână până la ușa librăriei și au ieșit prin sunetul unui clopotel.