Question

alcatuiti o compunere de 10 sau 15 rinduri cu titlul poznele copilariei in care sa prezentati o traznaie facuta de voi

Answer 1

Intr-o zi de vara cu nimic diferita de altete eu si prietena mea Irina am hotarit sa plecam iarasi in padure nu din alta cauza dar pina la urma pe malul riuletului de linga vechea casa a padurarului era mult mai racoare decit sub ciresul porjolit din spatele casei bunicii mele.
Nu neam luat vreo harta sau o busola caci plecam in padure destul de des si o stiam destul de bine pina la vechiul cimitir deoarece mai adinci in padure nu mai intreaseram.
Era ora 17:45 cind am ajuns la vechea casa a padurarului sau cum ii spuneam noi "Baza Noastra".Ne-am udat picioarele am mai birfit fetele din sat si de la scolile noastre am criticat Ministerul Invatamintului cu ale cuvinte am ucis timpul.La un moment dat neam dat seama ca am discutat toate temele posibile si imposibile si am inceput a ne plictisi.Irina mia propus sa intram mai adinci in padure cica avea o busola si o harta si ca nu ne vom rataci.Am trecut de cimitir si am ajuns linga un fel de ruine ale unei cladiri vechi.Ne-am tras sufletul caci urcasem un deal sau ceva de genul.Am mai mers aprocsimativ o jumatate de ora.Intrasem in padure destul de adinc incit disparuse conecsiunea telefonica si mobilele devenisera cu totul si intrutotul inutile.La un moment dat am observat ca cerul sa inrosit mi-am dat seama ca apunea soarele is stiind ca vara soarele apune la ora 21:00 am inceput sa ma gindesc oare ce fel da manusi se vor primi din pielea mea dupa ce ma jupoaie mama insa ce ma speriat mai mult decit ideea cavoi deveni un acesoriu din piele era expresia de pe fata Irinei cind i-am spus ca e timpul sa ne intoarcem.Sa adeverit ca nu avea nici harta nici busola si nici cea mai vaga idee unde suntem.Mam abtinut din a o fugari prin toata padurea caci eram si asa obosita.Nu stiu cit timp exact am mai mers dar nea prins noaptea in padure di atunci telefoanele noastre nu sau dovedit a fi atit de inutile avind lanterne.Am mai hoinarit o vreme pina cind un sunet al crengilor rupinduse sub labete cuiva mia amintit ce ni se spunea cum ca lumina atrage pradatori.Sunetul crengilor rupinduse mi se parea sunetul oaselor mele sparginduse in falcile unui lup sau unui urs sau unei vulpisau unui bursuc.Miam dat seama ca deja incep sa delirez si amidoua am iceput a calca cit mai apasat si mai convingator pentru a ne ascunde frica dar pina la urma am ajuns a fugi din toate puterile si rasputerile.Atunci ne-am dat seama ca nu suntem singurele cara fugeau si in momentul urmator am vazut lunimi clipaind prin fata ochilor si mam gindit ca vad portile raiului apoi miam dat seama ca delirez din nou si ca acele lumini erau ale farurilor unei masini.
Am ajuns la trasa dar mai era o problema:mai eram inca fugarite de ceva ce voia sa ne infulece...Insa ori ce ar fi acest ceva aveam mai multe sanse sa il speriem decit sa cautam iarasi iesirea din padure in toiul nopti asa ca ne-am oprit neam infipt picioarele in cmentul soselei si eram data sa infruntam acest ceva diabolic eu avind propriul papuci in mina iar Irina-cu o piatra de jos.Si iata ultima clipa din viata mea si totusi sa fi sfisiat de o jivina ne paminteasca nu era cea mai rea si chinuitoare moarte apoi mam trezit la realitate si am inteles ca deliram iarasi.Miam luat inima in dinti sau mai bine spus al doilea papuci in mini si eram pregatita cind colo...din tufisuri a iesit o caprioara.La inceput mam calmat dar cind iam observat al treilea ochi mam gindit ca Lucifer in persoana a venit dupa noi insa miam dat din nou seama ca deliram.Caprioara speriata de tipetele noastre a intrat inapoi in padure iar noi ne-am pornit inapoi in sat am ajuns de abia la rasarit si cum pina la urma mama sa lipsit de o pereche nous de manusi.
De atunci am promos ca nu mai plec nici in ruptul capului nici pina la magazin cu Irina.
Vreti credetima sau vreti nu dar eu vam povestit o istorie reala. #Iti urez noroc si as vrea sa stiu ce nota vei primi si iata si o poza.