Question

Alcatuiti o compunere descriptiva cu titlul:"o zi de vara"

Answer 1

Sunt cateva daruri pe care toamna mi le-a dat in viata aceasta. Le duc cu mine peste tot si astept sa reinvie din ce in ce mai puternice, de fiecare data cand frunzele incep sa ingalbeneasca.
Mai intai este lumina. Lumina aceea obosita, de-atata vara, care se retrage incet printre pomi. Lipsita de putere, e blanda, duioasa si plina de arome care te coboara drept in ulita copilariei, acolo, la marginea padurii batrane. Sau, poate, e doar usor trista, ca atunci cand trecea prin ferestruica podului, in care bunica te-a trimis atunci, demult, sa duci nucile la uscat.
Apoi, e parfumul zilelor, altul decat inainte, diferit de la o zi la alta, dulce sau amar, iute sau intepator, dupa cum oalele cele mari isi iau locul una alteia pe soba uriasa de langa cuptor: cea mare, rosie, in care fierb numai magiunul cleios, untos si dulceturile, ori aceea de fonta, in care imbatranesc la foc mic zacustile.
Daca intr-una din acele zile te-ai fi apropiat de casa copilariei mele, de departe, din timp, sau de departe, din lumea larga, ai fi crezut mai intai ca este o corabie ciudata, locuita de oameni si mai ciudati, care de dimineata buna si pana seara nu se opresc din miscare. La stalpii cerdacului, ca de niste catarge, sunt legate sfori arcuite pe care se usca la soare pastai verzi, galbene sau baltate, ardei iuti sau capresti si smocuri de ierburi de leac, ce flutura in vant. Pe fete de masa asezate direct pe iarba, sau in tavi mari, de nuiele impletite, asezate pe siragul de lemne ce inca mai miros a padure, se zbarcesc poame taiate in bucatele, hribi, manatarci si bureti iuti, galbiori aromati. Cum sa nu innebunesti de-atatea mirosuri, parfumuri, arome, cand te plimbi printre ele, in curtea ce pare neincapatoare, dar gata pregatita de razboiul cel lung cu frigul si iarna?
Dar mai presus de toate, dincolo de gusturi si arome, de culori si melancolii, stapana absoluta peste ele, toamna mi-a daruit dintotdeauna ploaia. Mai demult, chiar stiam cand vine toamna dupa cum miroseau ploile, cateodata a lemne ude, proaspat taiate, altadata amar, a fum aspru de frunze de nuc. Erau ploi repezi si reci, marunte, aduse de ceata si vant. Acestea coborau in fuioare lungi dinspre munte. Erau apoi acelea usoare, domoale, ca o parere de rau dupa zilele calde. Si mai erau acelea care incepeau de dimineata si nu se mai sfarseau. Te trezeai cu ele si adormeai in pacla pe care-o lasau peste lume. Uneau cerul si pamantul, ca intr-o acuarela peste care ai varsat, din intamplare, un pahar cu apa. In acele zile iti doreai sa nu mai fii om, ci un peste care masoara trecerea vremii deschizand si inchizand gura alene. Ploi nesfarsite si incapatanate, ploi de care te rogi sa se sfarseasca si care se opresc doar dupa ce te-au inconjurat in ceata si negura si te-au infasurat intr-o pacla nedeslusita. Ploi care coboara dincolo de amintiri si te poarta catre cei dusi in alta lume. Ploi care sterg granitele dintre lumea lor si aceasta in care traim, ploi facute sa fie iertare, ploi-durere, ploi-regret, ploi-vesnicie.