alcatuiti o compunere in care sa explicați semnificative catiile textului,, Izvorul nopții"de Lucian Blaga
Răspunsuri la întrebare
Poezia "Izvorul nopții" de Lucian Blaga face parte din volumul de debut "Poemele luminii", publicat în 1919, structurat pe două teme fundamentale: iubirea și natura, având ca motiv central lumina, care este văzută precum o forță cosmică, generatoare de viață.
Titlul poeziei este constituit din două substantive comune, al doilea având formă de genitiv. Titlul este o metaforă care semnifică ochii iubitei.
Poezia începe printr-o invitație retorică realizată cu ajutorul adjectivului substantivizat "frumoaso", în cazul vocativ, prin care poetul își exprimă un profund și delicat sentiment de dragoste, de admirație față de ființa iubită. Poezia este alcătuită din două secvențe: o frază amplă și o propoziție dezvoltată. Fraza transmite prin propoziția principală o constatare obiectivă, culoarea neagră a ochilor iubitei și sentimentul de admirație al îndrăgostitului față de frumusețea acesteia. Descrierea ochilor este făcută metaforic, ei fiind asemenea unui izvor din care curge noaptea peste tot pământul, a unei mări de întuneric.
Propoziția dezvoltată din final: "Așa-s de negri ochii tăi,/lumina mea" este o concluzie afectivă a discursului liric anterior prin care este evidențiată frumusețea ochilor negri ai iubitei.
În cele două versuri finale apare opoziția dintre sensul cuvintelor "lumina" și "negri", iar pe antonimia "lumină"≠"întuneric" se bazează întreaga poezie. Deși iubita este numită "lumina mea", ochii ei sunt comparați cu "izvorul nopții" cu ajutorul oximoronului prin care se alătură doi termeni contradictorii.
Imaginea iubitei este asociată cu unele elemente ale naturii: întreaga natură oare impregnată de frumusețea ochilor iubitei, această idee fiind sugerată prin enumerația "peste văi și peste munți și peste șesuri".
Substantivul "ochii" este însoțit de epitetul cromatic "negri" și de epitetul "adâncii". Prin repetarea de trei ori a substantivului "ochii", acesta devine un simbol care reprezintă misterul dragostei și al ființei iubite.
Cuvântul "ochii" apare substitut și prin metaforele "izvor" și "o mare de întuneric". Acestea au la bază comparațiile "ochii tăi sunt ca izvorul" și "din ochii tăi curge noaptea ca o mare de întuneric".
Cu ajutorul inversiunilor "ți-s ochii", "tainic curge", "așa-s de negri ochii tăi", poetul insistă asupra fascinației ochilor iubitei și asupra misterului pe care îl degajă întreaga natură.