Question

alcatuiti o compunere in care sa povestesti o intamplare.

Answer 1

Invitație la restaurantul ... școlii

Cum! Să nu-mi spuneți că nu știți! Aproape orice școală mai însemnată are propriul ei restaurant, unde consumația este gratuită!
Eram în clasa întâi, elev silitor, liniștit și ascultător. Mă uitam deseori cu amărăciune după prietenii mei noi cum intrau în clădirea necunoscută mie, din incinta școlii, țopăind fericiți pe aleea ce ducea pe lângă tufe înalte de trandafiri și trecând pe lângă o doamnă voinică, îmbrăcată în halat alb, care îi primea cu zâmbet larg și cu vorbe îmbietoare:
- S-aveți poftă mare, flăcăi! Să nu lăsați nimic în farfurii!
Totul până într-o zi, când Cristinel, coleg de clasă și bun amic, mă invită după ore în clădirea misterioasă. Mă plânsesem către el în pauze că ai mei uitaseră să-mi pună pachetul pentru școală și deja înghițisem vreo 7 merișoare primite gratuit de la colegii care refuzaseră darul guvernamental.
Am trecut îmbujorat de aleea cu trandafiri, am primit imboldurile cuvenite de la doamna în alb din pragul ușii și am pătruns în sala de mese. Forfotă mare! Zdrăngănit de farfurii și tacâmuri, voci felurite, strigăte de voie bună, alte doamne cu halate albe, alergând ca niște zmeoiaice de la o masă la alta cu câte patru platouri aranjate soldățește pe fiecare braț! Și toate acestea sub un nor de arome care împânzea sala „restaurantului”.
Un castron adânc, viu colorat, îmi fu prezentat. Înainte să întreb ce reprezintă zeama galbenă, cu bănuți aurii plutitori și trei firișoare albe viermuind printre alte trei cubulețe de morcov, primii răspuns:
- Supă de găină!
- Eh, râse Cristinel, e supă la plic de care mănânc în vacanță la mare, în camera de hotel.
Mie mi se păru delicioasă. Felul doi urmă la fel de rapid:
- Pireu de cartofi cu piept de pui la grătar!
- Dar ce sunt punctișoarele acestea roșii și portocalii?
- De la Vegeta, mă lămuri Cristi, iar eu eram fericit că învățasem un nou cuvânt.
Mi se păruse că am stat la masa din „restaurantul școlii” doar cinci - zece minute, atunci când năvăli bunica, cu părul vâlvoi, cu pălăria smulsă, trasă trist peste o ureche.
- De jumătate de oră te caut! Hai, îmbrăcarea! Ghiozdanul în spate! Mai repede! Ce-o să-ți facă maică-ta acasă, când o afla că ai dispărut de la școală! Să ne faci nouă așa ceva! Am anunțat învățătoarea, am sunat la alți părinți acasă, am făcut drumul dus-întors, acum am anunțat și poliția, iată!
Am ieșit speriat și ciufulit din „restaurant”. Într-adevăr, domnul polițist de la secția din zonă mă analiză atent:
- Sigur e al dumneavoastră, doamnă?
Acasă, mă învârtii sfios pe lângă mama:
- Îmi dai o porție de borș? Borș dintr-ăla rusesc, adevărat, cu multe legume, carne, pătrunjel proaspăt și un linguroi cu smântână? Știi, la „restaurantul școlii” mi s-a dat o supă chioară la plic și pireu de cartofi cu Vegeta și piept de cioară la grătar.
- Piept de cioară? mă privi mama încruntată.
- Era mic și negru, de cioară trebuie să fi fost.