ALCĂTUIȚI REZUMATUL TEXTULUI VA ROGG, E URGENT (dau 15p) Venise iarna. Tata-mare își scosese bastonul din debara, noi ne-am scos în grabă schiurile din pivniţă, Tâmpa și-a pus căciula groasă de ceață, iar terasa casei s-a albit. Străzile Braşovului se umpluseră cu zăpadă și ninsoarea continua. Săniile brăzdau deja delușorul care era la cinci minute de casa noastră. În dreptul şcolilor era plin de ghețușuri. Copiii ,se dădeau" în sus și-n jos, cu chiote, pe câțiva metri de zăpadă, până o făceau să se întărească și o transformau în gheață. Era un joc pe care și-l confecţionau singuri, cu multă pricepere, în fiecare an. Pentru că n-ai copilărit în Transilvania și n-ai avut frați sau veri la Honterus Schule, trebuie să-ți explic că ghețușurile astea se numea „gliciuri", de la „glitschen", a aluneca. Cuvintele înseși alunecau la Brașov dintr-o limbă în alta, cu viteză și grație, parcă patinau. Cele mai lungi și mai primejdioase gliciuri erau pe drumul numit După Ziduri, unde, pe mici pante, puteai aluneca și câte zece metri. Casa noastră avea iarna părți de trup calde și părți reci, în funcție de cât de bine erau construite sobele cu cahle din fiecare cameră. Aici semănam bine cu casa: sobele de la picioare nu funcţionau cum trebuie, mereu îmi înghețau. Nici cele de la mâini nu erau grozave, Marele Sobar se grăbise. În toate bucătăriile noastre erau mașini de gătit Vesta, cu gaz, cu plită neagră, care ţinea căldura, cu uși, ușițe și un lăcaș cu apă fierbinte la margine. La parter, tanti gătea în ziua aia supă cu găluşte, iar eu şedeam la locul meu preferat, pe taburetul care ocupa micul spațiu dintre sobă și perete, sub ușița hornului, unde, ne povestea ea mai demult, locuiau spiriduşii. Așa și numai așa se explică de ce dispare din scrinul mare, prăjitura cu mere și de ce se împuținează dulciurile, spunea autoarea prăjiturilor, uitându-se la noi cu o privire care putea însemina orice, în timp ce noi îi întorceam priviri nevinovate. (Ioana Pârvulescu, Inocenții)
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Inocenții, o carte minunată scrisă de Ioana Pârvulescu, unde se găsesc amintirile din copilărie ale unei fete împreună cu familia ei. Ea locuiește pe o stradă plină de viață din Brașov, împreună cu fratele,părinții, bunicii, străbunicii, unchii și cei doi verișori ai ei. Totul pare normal, o fată care se joacă de dimineața până seara. La început pare o carte plictisitoare, dar cu cât citești mai mult cu atât intri mai mult în lumea imaginației, unde nu totul este doar roz, din ce în ce cartea pare mai tristă, cu acțiuni pe care nimeni nu vrea să le trăiască, una dintre ele fiind moartea cuiva drag. Anei (numele fetei) îi moarte tatăl,mai apoi unchiul, străbunicii, bunicii și tot așa. Cu timpul ea nici nu mai ține legătură cu fratele și cu verișorii ei, iar în copilărie erau de nedespărțit. Acum fiecare avea viața lui, dar Ana a decis să ne povestească și nouă despre toate amintirile ei de când locuia la munte cu toată familia.
Este o carte plină de învățături și mistere, este o carte care merită citi
Explicație: