Alcătuţi un scurt text de 10 rânduri despre importanţa recunoştinţei în viaţa noastră.
Răspunsuri la întrebare
Este important sa fii recunoscător.Din prima clipa in care ai venit pe lume trebuie sa ii fii recunoscător lui Dumnezeu și mamei care ți a dat viața.
Trebuie sa fii mulțumit cu ceea ce ai și sa accepți darurile făcute de El.
Din lungul meu de vedere este important ca noi,oamenii sa fim mai înțelepți și sa mulțumim petru orice.
S-a spus că „cele mai importante zile din viaţa noastră sunt ziua în care ne-am născut şi ziua în care aflăm de ce” ne-am născut.2 Pentru că avem Evanghelia, noi nu trebuie să ne petrecem întreaga viaţă pentru a descoperi care este scopul ei. În schimb ne putem concentra pe îndeplinirea acestui scop.
Cred că fiecare dintre noi are o dorinţă înnăscută de a se îmbunătăţi. Dar, pentru că noi toţi facem greşeli, mulţi dintre noi sunt convinşi că obiectivul de a fi perfect nu poate fi atins. Şi aşa ar fi – dacă nu ar fi fost ispăşirea. Sacrificiul Salvatorului nostru face ca perfecţiunea să fie posibilă. „Da, veniţi la Hristos şiperfecţionaţi-vă prin El şi lepădaţi-vă de orice necredinţă; şi, dacă voi vă veţi lepăda de orice necredinţă şi-L veţi iubi pe Dumnezeu cu toata puterea, mintea şi tăria voastră, atunci harul Lui este destul pentru voi pentru ca prin harul Lui voi să puteţi să fiţi perfecţi în Hristos” (Moroni 10:32; subliniere adăugată)
Salvatorul nostru ne-a dat speranţa care ne inspiră să devenim ca Tatăl nostru din Cer. Ştiţi, aşa cum Lev Tolstoi a aflat că există bucurie în călătoria spre perfecţiune. Când hotărâţi să urmaţi voia Domnului, în viaţa voastră apar scopuri măreţe.Mărturia sa a avut un impact semnificativ asupra mea. M-a determinat să mă rog cum nu m-am rugat niciodată – cu intenţie adevărată. Mă puteam gândi la multe motive pentru a nu merge în misiune. Eram timid, atât de timid încât gândul de a spune o cuvântare de rămas bun la adunarea de împărtăşanie era un motiv suficient pentru a nu merge. Aveam o slujbă care îmi plăcea. Aveam posibilitatea de a primi o bursă, care nu ar mai fi fost valabilă după misiunea mea. Şi, cel mai important, aveam o prietenă care m-a aşteptat cât am fost în armată – şi ştiam că ea nu mă va aştepta încă doi ani. M-am tot rugat pentru a obţine confirmarea că motivele mele erau valabile şi că aveam dreptate.