Am de facut o compunere cu titlul:Cartea care ma ajuta sa devin om! Ma puteti ajuta?
Răspunsuri la întrebare
Cartea ma ajuta sa devin om
Cartea este importanta ea este miezul lecturii si cu ajutorul ei pot devenii un om important in societate..In ea gasesti trecutul,prezentul si viitorul.Inauntrul povestilor gasim citate transformate in personaje.Paginile poroase ,ascund in interiorul lor figuri de stil cu o expresivitate inimaginabila.O deschid pe ea ,pe carte si inceputul ma fascineaza "cad din cer mărgăritare,pe orașul adormit,iarna trista-mbraca,tot ogorul adormit".Ce poate fi mai frumos decat atunci cand vezi cuvintele care s-au uitat in inima cartii si acum stau asezate frumos insirate in versuri si fraza pe paginile cartii."I-a fost dat marii poezii sa nu incapa in cuvint"asa scrie cu litere de-o schiapa intr-o carte pe care o citesc si care imi aduce alinare sufleteasca.Cartea se leagana usor in mainile mele calde si ma poarta in aventuri unice.In paginile groase ,soarele arde,stelele sclipesc,vantul alearga,pasarile vorbesc ,personajele prind viata si eu ma transpun alaturi de ele .Calatoresc cu ele ,rad ,plang toate aceste sentimente sunt a traite de mine impreuna cu cartea mea.Un citat spune un adevar insemnat "cartile sunt albinele care duc polenul insufletitor de la o minte la alta"
Cartea care mă ajută să devin om ...
Cartea ajută şi înnobilează omul cu onor de om doar dacă se contopeşte cu slova cartii în fapta vieţii. Şi lumea ei- a cărţii- , e lume aleasă dată de oameni aleşi, de oameni cu har. Şi el,
omul cu har, rânduieşte toată splendoarea şi curăţenia lumii sale; zideşte toată nădejdea şi speranţa strânsă în sufletul
său, şi scrie despre feţi frumoşi şi zmei sau despre stele şi moarte. Şi, astfe, zideşte la naşterea unui alt om.
Omul înmoaie peniţa în cerneala sufletului şi scrie. Aşa s-au născut scrieri răbdătoare, dăruitoare tuturora ... aşa pline de ţesături neînţelese sau înţelese de tine, omule, ele te-au zidit după cuvântul lor drept, frumos şi răbdător.
Omul de rând caută slova şi se regăseşte în nemurirea Luceafărului şi-n cutezanţa lui Ştefănuţ ce avea să devină Ştefan cel Mare. Şi iubeşte fuga lui Nică prin păpuşoi.
Râde şi îmbrăţişează pe Lizuca cu-al ei Patrocle şi adoarme în sunet de colind: ,, colinde, colinde ...”
Dar astăzi, cine mai vrea să descopere cartea ce devine lume, ce zideşte om ...
Şi lumea cărţilor rămâne răbdătoare pentru fiecare când va avea dor de cuvânt rânduit de liră, de poveste şi de dramă doar spre a zidi nou om.