Question

am nevoie de informații despre                                                                                                 ,,arta preistorica in arealul carpato-danubiano-pontic”

Answer 1

Începând cu Epipaleoliticul, în unele zone ale Lumii Vechi, societatea umană a cunoscut o accelerare a dezvoltării sale istorice, fapt care s-a repercutat în apariţia unor noi şi complexe elemente ale structurilor economice, sociale şi spirituale la nivelul epocii neolitice (gr. neos/ νέος = nou), care face trecerea spre protoistorie, fiind una dintre cele mai însemnate cotituri culturale înregistrate de societatea umană. Ulterior, în interiorul acestei perioade istorice, o altă etapă de remarcabil progres a fost marcată de Eneolitic (Chalcolitic). Noua epocă a pietrei a fost decelată, pe baze tipologice, încă din secolul al XIX-lea, fiind cunoscute contribuţiile lui: John Lubbock (1865), Georg Nilson (1868), Gabriel de Mortillet (1883), denumită şi epoca pietrei şlefuite, în vreme ce, în secolul al XXlea, Richard Pittioni propunea pentru aceasta, având în vedere importanţa producţiei ceramice, termenul de Keramikum, caracteristicile sale fiind stabilite în urma unor asidui cercetări. Însumând toate achiziţiile tehnologice şi structurale, care sunt proprii noii epoci a pietrei, care păreau oarecum sincrone şi acumulate dintr-o dată, încă din 1929, cercetătorul britanic Gordon Childe, vorbea de o “revoluţie neolitică”, comparabilă, prin amploare şi consecinţe, evident respectând diferenţele temporale cu “revoluţia urbană” sau cu “revoluţia industrială”, din timpurile moderne. Ca argumente erau invocate: trecerea la practicarea cultivării plantelor şi la creşterea animalelor, realizarea uneltelor de piatră cioplită, şlefuită şi perforată, confecţionarea ceramicii etc.. Acelaşi specialist a schiţat şi un scenariu asupra felului în care s-a trecut la noul mod de viaţă, punând accent pe factorii climatici, obiectivi, specifici începutului Holocenului, care ar fi forţat unele comunităţi umane să adopte un nou comportament economic, social şi spiritual, cunoscut sub denumirea de ipoteza oazelor (în condiţiile aridizării climatului în preborealul şi borealul oriental, agricultura ar fi apărut şi s-ar fi practicat în anumite “oaze” situate în imensul spaţiu al Semilunii Fertile, unde este prezent şi noul mod de viaţă) (Childe, 1966). Cu toate acestea, multă vreme, Neoliticul a fost caracterizat drept epoca pietrei şlefuite, înţelegându-se că noua tehnologie de confecţionare a uneltelor şi armelor de piatră ar fi fost determinantă. Cercetările arheologice efectuate după cel de-al doilea război mondial şi utilizarea unor metode moderne de datare şi interpretare a vestigiilor au permis reconsiderarea vechilor concepţii şi abandonarea parţială a noţiunii de “revoluţie neolitică”, care a fost, tot mai frecvent, înlocuită cu cea de “transformare”, de “evoluţie neolitică”, procesul desfăşurându-se gradual, ipoteză la care subscriem şi noi, avându-se în vedere că cele mai multe dintre trăsăturile noului mod de viaţă au fost inventate la sfârşitul Paleoliticului superior şi în Epipaleolitic/Mezolitic, când a devenit, din ce în ce mai evidentă, schimbarea felului în care comunităţile umane îşi procurau resursele alimentare sau cum au realizat o serie de progrese tehnologice, cu implicaţii deosebite. Aceste transformări se datorează nu numai factorilor obiectivi, menţionaţi anterior, ci şi celor subiectivi, cum ar fi intervenţia directă, conştientă şi intenţionată a omului în natură, care l-au transformat treptat, din “prădător” şi consumator