Am nevoie de o compunere URGENT! d au coroana
Răspunsuri la întrebare
Eram in clasa a 2 a,cand am primit de ziua mea o kendama.Era prima mea kendama si era foarte fericita,atat de fericita in cat am luat-o cu mine la scoala,cea mai mare greseala din viata mea.
Doamna invatatoare(care ma dispretuia) mi-a spus ca nu am voie sa ma joc cu kendama la scoala deoarece mi as putea rani colegii.
Eu nu am ascultat si am luat o cu mine la scoala si a doua zi.Un coleg de al meu mi-a cerut kendama intr o pauza si mi a spsu ca daca nu i-o dau,
ma spune doamnei invatatoare.Eu i-am dat-o de frica amenintarii lui.Doamna a intrat in clasa inainte sa se sune si a vazut kendama.A intrebat a cui e kendama si eu mi-am asumat raspunderea si am spus ca e a mea.Mi a luat o si a inchis o in dulapul ei,dupa care ora,saptamanile,lunile,anii au decurs normal;timp in care eu am tacut si nu le-am spus parintilor mei nimic.Acum sunt clasa a 7-a iar mama a aflat chiar acum cateva luni de la mine.Nu s-a suparat.Daca vreti sa stiti,nu am mai recuperat niciodata kendama,fiind undeva prin scoala sau acasa la doamna invatatoare,careia oarecum ii duc dorul,deoarece a murit acum cateva luni,chiar in saptamana in care i-am dezvaluit mamei adevarul.
sfarsit
succes!
sper ca te-am ajutat
si sa stii ca povestea este 100% adevarata!
Era o zi călduroasă de vară. Stăteam în pat plictisită, aproape dormind, uitându-mă din când în când pe telefon sau pe fereastră. Mama făcea mâncare, iar tata o ajuta. Mă ridic cu greu din pat și mă duc să văd ce face câinele. Nici el nu avea chef de joacă, stătea întins sub un scaun unde era răcoare. Îi pun mâncare în boluri și vine cu greu să mănânce. Deodată îmi aud părinții :
- Hai să mănânci! Strigă mama.
- Mâncarea e gata! Spune tata.
- Ce ați gătit? Îi întreb eu.
- O ciorbiță foarte gustoasă! Zice mama pe un ton cât mai convingător.
- Da, am gustat și eu, e foarte bună! Încearcă tata să mă convingă să vin.
Nu-mi prea plăcea ciorba, deși ei spuneau că e gustoasă, așa că le spun :
- Nu îmi este foame, vin mai târziu!
- Cum vrei tu, doar să mănânci, că e foarte bună! Răspunde tata.
- Bine, bine! Îi zic astfel încât să mă creadă.
Aștept ceva timp după ce aceștia pleacă din bucătărie și intru și eu ca să mă vadă. De mâncat nu voiam să mănânc, dar ce puteam face ca să pară că am mâncat ? Mă gândesc puțin timp și îmi vine o idee. Pun din ciorbă într-un castron și mă furișez la locul unde era câinele, punând ciorba în bolul lui. Îl văd că merge spre bol și cu speranța că îi era foame din nou plec în camera mea.
În câteva ore îmi văd părinții venind în camera mea indignați. Eram foarte agitată și mă simțeam prost, iar așa cum credeam aceștia au descoperit minciuna și m-au certat. Acum mă simțeam groaznic, nu știam cum să îmi cer scuze sau ce să spun, eram vinovată și acest lucru nimic nu-l putea schimba. Aveam în suflet o furie puternică față de mine când mă gândeam cu câtă dragoste, grijă și bucurie au făcut părinții mâncarea astfel încât să fie aproape perfectă, iar eu am tratat totul cu dispreț și răutate. Ca să mă împac îmi promit că data viitoare nu voi face aceeași greșeală.