Question

Am nevoie urgent de comentariul poeziei "Din copilarie - Ecoul" , de Adrian Paunescu.
Poezia :

" 1. Să trosnească lemne-n foc
Şi să vină multă noapte
În pridvor de busuioc
Cu miros de mere coapte
Şi să ningă, nins enorm
Pân' la streaşină şi peste
Şi pe-un scaun să adorm
Ca de-un drog şi de-o poveste

2. Cu ziarul pe genunchi
Şi cu pleoapele căzute
Să-mi răsară moartea-n trunchi
Şi pe ochi să mă sărute
Cei bătrâni să fie vii
Pacea lumii fie gata
Eu, copil între copii
Şi pe-afară tânăr tata

3. Şi bunica să mă ia
Să mă ducă-ncet spre pernă
Şi să simt venind din ea
Toată liniştea eternă
Să trosnească lemne-n foc
Sub un biet ibric cu lapte
Să miroasă-a busuioc
Să miroasă-a mere coapte "​

Answer 1

Adrian Păunescu a fost critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și politician român. Dintre operele sale se remarcă poezia “Din copilărie - Ecoul” care este o capodoperă.
Poezia are trei strofe, fiecare având cate 8 versuri pline de semnificație in care autorul își exprima sentimentele, gândurile, trăirile și amintirile.
Titlul este în raport cu întregul conținut al poeziei și cu tema acesteia, și anume, copilăria.
Pentru autor, copilăria este ca un ecou care se aude peste ani, o punte ce leagă trecutul de prezent și viitor, o călăuză ce îl însoțește toată viața și pe care o urmează, mai mult sau mai puțin conștient, mai ales în anumite momente ale vieții sale. El își amintește și vorbeste despre copilărie ca despre ceva magic și fascinant, care lasă în urmă multe amintiri vii și plăcute, nostalgii, dorințe și chemări de întoarcere în timp.
Poezia începe cu “să trosneasca lemne-n foc”, vers care se regăsește și in ultima strofa, astfel ca este o repetiție care reliefează dorinta intensa a poetului de a se identifica in amintire cu viața la sat, iarna, in copilăriei.
Pe tot parcursul poeziei verbele la conjunctiv prezent (“să trosnească”, “să vină”, “să ningă”, “să adorm”, “să miroasă”, etc) exprimă dorinta autorului de a se transpune intr-un moment din copilărie, pe care reușește sa îl trăiască cu ajutorul imaginației, al visului (“Și pe-un scaun sa adorm/Ca de-un drog și de-o poveste”). Aceasta comparatie ilustrează cadrul le care poetul îl creează pentru a se transpune in lumea copilăriei.
In strofa a doua acesta se înfiripa de tot in lumea imaginației sale. Versurile “Să-mi răsară moartea-n trunchi/Și pe ochi să mă sărute” prezintă ideea poetului a se folosi de motivul morții pentru a putea intra într-un pasaj din copilaria sa fiindcă se spune ca inainte de a se stinge o persoana, aceasta își vede toată viața in minte.
Acesta își dorește sa fie din nou copil, bunicii sa fie vii si tatăl lui tânăr sa fie pe afara. In timp ce își dorește, acesta își și imaginează tot ceea ce transpune in versuri.
In strofa a treia conturează amintirea bunicii care avea grija de el insuflandu-i “toată liniștea eterna”.
In poezie se regăsesc elemente care ii aduc aminte poetului de copilaria sa precum: lemnele care ard in foc, mirosul de mere coapte, de busuioc, ibricul cu lapte.
Prima și ultima strofa sunt in strânsă legătura prin folosirea repetițiilor “să trosneasca lemne-n foc”, “busuioc”, “să miroasă”, “mere coapte”.
Fiecare om are un miros care ii trezește amintiri din copilărie, la fel și poetul, care asociază acesteia mirosul de mere coapte, busuioc și poate chiar al laptelui ce fierbe in ibric.
Nostalgia poetului este evidenta in fiecare strofa, simțindu-se o durere in dorinta sa de a trai din nou alături de familie.
In text se regăsesc figuri de stil precum personificarea- “..moartea…/…să mă sărute”, comparația-“Și pe-un scaun sa adorm/Ca de-un drog și de-o poveste”, epitete: “nins enorm”, “liniștea eternă”, “biet ibric”, metafora: “Să-mi răsară moartea-n trunchi”, repetiții: “să trosneasca lemne-n foc”, “busuioc”, “să miroasă”, “mere coapte”.
Poezie îndeamnă la visare, reverie și prin tehnica poetului, cititorul trăiește pe deplin emoțiile și sentimentele care se desprind din fiecare vers.
In concluzie, poezia “Din copilărie - Ecoul” de Adrian Păunescu este o capodopera, o opera care se simte dincolo de cuvinte.