Am si eu 2 fise de lucru la limba romana din opera In vreme de razboi de I. L. Caragiale.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Autorul arată că tâlharii „foarte‑ndrăzneţi şi foarte cruzi”, care „băgaseră spaima în trei hotare” au fost prinşi. Aceştia „începuseră cu hoţie de cai; apoi, o călcare două, cu cazne; pe urmă omoruri”. Între cei jefuiţi în ultima vreme se afla şi popa Iancu din Podeni, călcat când era singur acasă şi furat de bani. „De mirare însă un lucru – popa avea un buiestraş minunat şi două iepe de prăsilă: nu i le‑au luat. Dar ceva şi mai curios – câinii din curte, nişte dulăi ca nişte fiare, nu dedeseră măcar semn de viaţă!”, continuă autorul nararea.
Fratele mai mare al preotului, Stavrache, hangiu şi negustor, primeşte vizita mezinului, care i se mărturiseşte, spunându‑i că el este căpetenia cetei de tâlhari. Hangiul află cu acest prilej că jaful de la preot fusese o înscenare menită să adoarmă bănuielile şi că ceata de tâlhari fusese prinsă într‑o cursă, iar şeful ei scăpase din întâmplare. Popa Iancu este înspăimântat de gândul că tâlharii din ceata sa, în timpul anchetei, puşi la cazne, vor mărturisi cine le este căpetenia.
Cum la han soseşte un grup de voluntari care se înrolaseră pentru a participa la Războiul de Independenţă, în urma sfatului dat de Stavrache, popa Iancu se înrolează şi el, pentru a i se pierde urma.
După câtva timp, hangiul primeşte o scrisoare de la fratele său, expediată din Turnu‑Măgurele, şi află astfel că preotul în lupta de la Plevna „Se bătuse cu mare curaj şi cu mult noroc în trei rânduri; luase un steag de la inimic, într‑o încăierare unde ai noştri erau aproape zdrobiţi, fusese numit sergent pe câmpul de onoare, căpătând «Virtutea militară» şi o decoraţie rusească”.
O altă scrisoare, primită puţin timp mai târziu şi semnată de doi camarazi de arme ai preotului, îl informează despre moartea eroică a acestuia – înaintat între timp la gradul de sublocotenent –, „pe câmpul de onoare de trei gloanţe inimice primite în pântece”.
Imediat după primirea scrisorii, hangiul consultă un avocat pentru a afla „cu ce forme intră cineva regulat în stăpânirea averii unui frate bun pierdut, care n‑are alt moştenitor”.
II
Avocatul îl informează pe Stavrache despre dreptul lui de a folosi averea fratelui plecat, atâta vreme cât acesta nu revine. Apoi „Au trecut cinci ani de la război şi nimini, în adevăr, n‑a supărat pe d. Stavrache fără decât popa Iancu volintirul, care venea din când în când de pe altă lume să turbure somnul fratelui său.”.
În prima dintre aceste apariţii, preotul se înfăţişează fratelui său „Stins de oboseală, bolnav, cu faţa hiravă şi cu ochii‑n fundul capului ca în clipa morţii”, în haine de ocnaş, spunând că a evadat după ce şi‑a pilit lanţurile. Ocnaşul se prăbuşeşte la pământ; luat în braţe de hangiu, se agaţă de acesta cu o greutate ca de mort, după care îl trânteşte la pământ cu forţa unui luptător plin de putere şi îi pune genunchiul pe piept, întrebându‑l „– Gândeai c‑am murit, neică?”. Vrea să‑l sugrume pe hangiu dar, împins de acesta cu ultimele sale puteri prin uşă afară, dispare. Stavrache „A doua zi s‑a dus la biserică şi a aprins lumânări pentru sufletele morţilor”.
Din nou popa Iancu se înfăţişează lui Stavrache, acum în calitate de căpitan al unei companii de soldaţi. Îl urmăreşte în casă pe hangiu, care se refugiază acolo, de teama fratelui său, după ce ieşise în întâmpinarea militarilor. Văzându‑se astfel urmărit, Stavrache se repede asupra căpitanului, îl ia de gât, dar pe măsură ce strânge, până când „simte cum degetele‑i pătrund în muşchii grumazului strivindu‑i, afundând beregata”, chipul acestuia se luminează. Biruit de inutilitatea efortului, Stavrache cedează, iar fratele său îi pune aceeaşi întrebare: „– Gândeai c‑am murit, neică?”, după care pleacă împreună cu compania sa. A doua zi „Dis‑de‑dimineaţă, d. Stavrache, tremurând de friguri, era la popa satului, rugându‑l să vie negreşit până seara să‑i facă sfeştanie acasă”.