Am și eu nevoie de rezumatul cărții "Oameni și stele" de Ion Hobana,va roog!
Răspunsuri la întrebare
Coroana?
După cum ne avertizează și Mircea Opriță, în Cuvânt înainte, temele și subiectele abordate de scriitorul Ion Hobana au devenit, deja, clasice (deși, la data la care au apărut, acestea ”aveau un aer de noutate dificil de perceput astăzi”), așa cum, după formularea editorului, scriitura a fost concepută ”în dulcele stil clasic” ( subtitlul ediției 2009 a volumului, aparuta la Editura Bastion). Asta nu răpește nimic din plăcerea lecturii, dimpotrivă, o transformă într-o experiență cu atât mai interesantă, exotică aproape, pentru cititorul de astăzi. O binemeritată pauză de la nebunia cotidiană, de la violența și duritatea din paginile scriitorilor contemporani de SF.
De la termenii folosiți – de când n-ați mai întâlnit ”vilegiaturiști”, ”o palisadă de copaci tineri”, ”suavitate boticelliană”, ”Castelul din pădurea adormită” – într-un volum contemporan, trimiterile culturale (Jacques Cousteau și cartea lui ”Lumea Tăcerii”) și până la modul în care este tratată acțiunea, toate au un farmec aparte, care m-au dus cu gândul la vremuri de mult trecute, mai bune, mai liniștite, mai așezate.
Spre exemplu, în povestirea care deschide volumul – ”Dincolo de tăcere”, avem un grup de tineri care petrec un sejur la Marea Neagră. Unul dintre băieți se îndrăgostește de o fată (Alina) care lucra la Centrul Experimental Infrason (”castelul din pădurea adormită”, cum îi spuneau ei clădirii inaccesibile ridicată chiar pe malul mării). Începe să o curteze prin a o invita la dans (desigur, profesorul Alinei nu scapă ocazia să precizeze că ”tinerii de astăzi nu prea mai cunosc vechile ritmuri”) și apoi stabilesc să se întâlnească pe faleză. Băiatul ratează câteva întâlniri, prietenii lui îl tachinează (nimic nefiresc), află că și fata lipsise la ele… În dimineața când băieții pornesc într-o plimbare cu iahtul, Matei (îndrăgostitul) primește un bilet pe care Alina i-l lăsase proprietarului pensiunii în care locuia el, dar nu-l citește decât când ajunge în largul mării. Fata nu vroia decât să-l anunțe să nu iasă pe mare deoarece urma o furtună năpraznică, detectată de aparatele de captare a infrasunetelor de la institutul unde ea lucra. Evident că Matei nu este crezut în primă instanță de prieteni săi (mai ales că indicatorul barometrului se oprise la ”Timp frumos”), însă furtuna îi lovește atât de puternic încât sunt în pericol să se înece. Tot fata (și câțiva angajați de la Centrul Experimental Infrason) îi salvează. Povestea continuă, cu cei doi tineri pe faleză, privind delfinii, în timp ce ”în văzduh plutea, parcă, o așteptare. Iar oglinzile mării răsfrângeau – superbă făgăduință – pulberea de stele a Căii Laptelui.”
Povestirile sale mi-au stârnit curiozitatea, chiar dacă lansarea sateliților artificiali, prezența fizică a omului pe orbita circumterestră, scufundările oceanice de mare adâncime, comunicațiile radio și TV, cercetările din domeniul infrasunetelor – premisele pe baza cărora au fost construite povestirile volumului de față, sunt deja ”istorie”.
Iar în partea a treia (care a și dat titlul volumului – ”Oameni și stele”), Ion Hobana ne invită și mai departe, în spațiul extraterestru.
Prima călătorie, spre Marte (”În drum spre Marte”), mi-a amintit, prin sugestia că spațiul cosmic are capacitatea de a altera personalitatea unui om până la a-l înnebuni și face capabil de crimă, de Prima Odisee a lui Arthur C. Clarke.
Povestirea are o istorie interesantă: a fost publicată în a doua parte a anilor 1950 în Colecţia Povestiri Ştiinţifico Fantastice, sub titlul ”Oameni și stele”, iar cosmonautul care înnebunește și este gata să-și ucidă tovarășii de călătorie era de naționalitate română. Numai că ideea unui om al viitorului, întruchipare a virtuților socialiste (cel puțin până ajunge în spațiu), care se transformă atât de radical, într-o persoană capabilă de crimă, nu putea satisface ideologia politică dominantă a vremii, așa încât, în urma unor critici veninoase, la reeditare, Ion Hobana a modificat naționalitatea personajului – suedezul Sven Larsson (în varianta definitivă) precum și titlul povestirii, în ”Drum spre Marte”.
În continuare, ajunși pe Marte, participăm la o tranzacție inedită, cu final neașteptat (în povestirea intitulată chiar așa – ”Tranzacția”), iar odată cu ”Ploaie de seară” și ”Cea mai bună dintre lumi” ne reîntoarcem acasă, pe planeta care îmbie orice om ”cu neasemuita lui căldură și frumusețe”.
Un mesaj generos, umanist, care încheie într-o notă optimistă cele 12 povestiri din Oameni și stele.
Pur și simplu am călătorit într-un alt timp!