Analizați adaptările păsărilor la zbor în schelet în aparatul digestiv în aparatul de reproducere
Răspunsuri la întrebare
Anatomie
Pasărea are mai multe adaptări fizice pentru zbor. Corpul său este scurt, puternic şi compact, cu mușchi puternici pentru mișcarea aripilor şi picioare robuste pentru a o lansa în aer şi amortiza impactul aterizării. Penele sale formează suprafața de zbor; de asemenea, ele oferă protecție şi izolație. Scheletul păsării combină o ușurință remarcabilă şi rezistență, atribute esențiale unui zbor puternic.
Pentru a limita greutatea păsării, un număr de oase sunt foarte mult reduse ca mărime şi multe s-au îmbinat formând un schelet rigid fară a fi nevoie de mușchi mari şi ligamente pentru a susține oasele laolaltă. Cele mai multe oase ale păsărilor sunt, de asemenea, goale pe dinăuntru, fără măduvă. Pentru a compensa greutatea lor redusă, ele sunt susținute de o rețea de întărituri interne (trabeculi) la punctele de tensiune, oferindu-le o mare rezistență. Mai multe oase, între care humerus, conțin saci de aer, legați la sistemul respirator.
Aripa păsării este corespondentul anatomic al brațului uman, deși păsările au relativ puține degete, iar unele oase ale „mâinii” sunt contopite, ceea ce contribuie la rigiditatea generală a structurii. De asemenea, articulațiile „cotului” şi ale „încheieturii” oaselor aripii sunt inflexibile în plan vertical. Drept urmare, atunci când pasărea zboară, aripile sunt ținute drept şi fluturate doar din umăr, asigurând rigiditate şi economisind energie prin prevenirea mișcărilor inutile. Mușchii puternici ai aripilor sunt prinși de o carenă, o proeminență mare care se prelungește în unghiuri drepte din stern.
O altă trăsătură unică a păsărilor este ciocul (sau pliscul) lor ușor şi flexibil. Când se deschide ciocul, atât maxilarul superior, cât şi cel inferior (sau mandibula) se mișcă, oferind o deschidere largă – la mamifere, doar maxilarul inferior se mișcă. Ciocul în sine are un înveliș extern de cheratină, care este ușor şi puternic şi acceptă o mare varietate de forme.
Forma ciocului este întotdeauna adaptată la o anumită metodă de hrănire a păsării şi reflectă dieta sa – de exemplu, cintezele au un cioc puternic şi conic pentru a crăpa semințe , în timp ce bâtlanii au un cioc ascuțit, ca un pumnal, pentru prinderea peștilor. Păsările care se hrănesc cu insecte, cum sunt păsările cântătoare, au un cioc mic şi subțire, în timp ce la carnivore, ca șoimii, ciocul este ascuțit şi încovoiat pentru a sfâșia prada.
Păsările au între 2 şi 4 degete la picioare, dispunerea şi forma acestora variind în funcție de modul de viață. Majoritatea au 4 degete, din care 3 sunt îndreptate în față, şi unul înapoi, un bun sistem pentru a sta cocoțate. Numeroase păsări înotătoare au membrane palmare între degete.
Ca şi oamenii, păsările se bazează în primul rând pe simţul văzului, urmat de auz. Într-adevăr, numeroase păsări au o vedere excepțională, în special bufnițele şi păsările de pradă. Cu stilul lor de viață aeriană de mare viteză, păsările se folosesc rareori (iar în unele cazuri, niciodată) de simțul mirosului.