ANUL 1918 - ULTIMELE BĂTĂLII . PREZENTAȚI , PE SCURT , O BĂTĂLIE DIN PERIOADA AUGUST - NOIEMBRIE 1918 .
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Realizarea României Mari prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat a fost rezultatul acţiunii românilor în condiţiile favorabile create de sfârşitul Primului Război Mondial, când Imperiul Ţarist şi cel Austro-Ungar dispăreau de pe harta Europei.
Declanşarea revoluţiei bolşevice din octombrie 1917 era, de fapt, mai mult o lovitură de stat prin care bolşevicii puneau mâna pe putere. Consiliul Comisarilor Poporului, condus de V.I. Lenin, adopta Decrerul asupra păcii, prin care se exprima hotărârea de a se scoate ţara din război, şi Declaraţia drepturilor popoarelor din Rusia, care recunoştea dreptul acestora la autodeterminare, mergând până la despărţirea de stat. În baza acestui principiu, o parte din teritoriile ocupate de Imperiul Rus îşi vor proclama independenţa.
Prima provincie românească care s-a unit cu patria-mamă a fost Basarabia. În 1917 s-a constituit Partidul Naţional Moldovenesc, care va coordona mişcarea de eliberare a Basarabiei. Cu prilejul Congresului ostaşilor moldoveni reunit la Chişinău (noiembrie 1917), acesta proclamă autonomia politică şi teritorială a Basarabiei, hotărăşte constituirea forţelor armate proprii şi convocarea unui organ reprezentativ al Basarabiei, Sfatul Ţării, condus de Ion Inculeţ. Realizarea deplină a autonomiei se înfăptuia prin proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti (decembrie 1917), membră cu drepturi depline în cadrul Republicii Federative Ruse.
Situaţia se agravează odată cu lovitura de stat bolşevică, urmată de destrămarea armatei ruse. Pentru a se pune capăt anarhiei şi dezordinii provocate de soldaţii ruşi în retragere, se cere sprijinul armatei române. Aceasta va restabili ordinea şi prestigiul Sfatului Ţării, ceea ce va determina guvernul Rusiei Sovietice să întrerupă relaţiile diplomatice cu România.
În faţa ameninţărilor Rusiei şi Ucrainei, Basarabia îşi proclamă independenţa (4 februarie 1918), iar la 27 martie 1918, Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat cu majoritate de voturi hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.
În timpul primei conflagraţii mondiale, Bucovina a fost teatru de război, numeroşi tineri fiind înrolaţi în armata austro-ungară. Începând din toamna anului 1918, situaşia provinciei s-a înrăutăţit. În contextul reorganizării Imperiului pe baze federative, autorităţile habsburgice vehiculau teza anexării Bucovinei la Galiţia. De asemenea, Ucraina ridica pretenţii de stăpânire asupra provinciei, ameninţând cu intervenţia militară. În octombrie 1918, la iniţiativa lui Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor, a fost convocată la Cernăuţi o adunare a reprezentanţilor populaţiei româneşti, care a ales Consiliul Naţional. Ca lider politic al acestuia a fost ales Iancu Flondor. Ameninţarea ucraineană l-a deterrninat pe acesta să ceară sprijinul armatei române. La 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, format din reprezentanţi ai românilor, polonezilor, germanilor şi rutenilor, votează unirea cu Regatul României. Austria recunoaşte unirea României cu Bucovina prin tratatul de la Saint-Germain.
În ceea ce priveşte Transilvania, încă de la începutul Primului Război Mondial s-au diversificat mijloacele de luptă ale românilor pentru unirea cu ţara, activitate coordonată de Partidul Naţional Român (P.N.R.). În toamna anului 1918, în condiţiile înfrângerii Puterilor Centrale şi prăbuşirii Austro-Ungariei, mişcarea naţională a românilor din Transilvania s-a amplificat. P.N.R. proclamă la Oradea independenţa naţională a românilor din cadrul Dublei Monarhii, iar la 12 noiembrie 1918 se formează Consiliul Naţional Român Central (C.N.R.C.), cu sediul la Arad, având rolul de a coordona, ca organ unic, mişcarea naţională a românilor transilvăneni. După modelul acestuia, s-au constituit consilii şi gărzi locale în Transilvania. Acestea au preluat controlul politic şi administrativ în întreaga provincie, reuşind să menţină ordinea în Transilvania.
Răspuns:
Bătălia de la Vittorio Veneto ,sau A treia batalie de pe Piave , a fost ultimul conflict armat între Italia si Imperiul Austro -Ungar în timpul Primului Război Mondial.
Ea s - a desfășurat între 24 octombrie și 4 noiembrie 1918, in zona dintre raul Piave , Masivul Grappa, Trentino si Friuli.