Argumentare genul liric, Steluta de Vasile Alecsandri, Please!
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Nopţi veneţiene este o aluzie la perioada fericită petrecută de Elena Negri şi Alecsandri la Veneţia, în septembrie şi octombrie 1846. În jurnalul său, atât de interesant, semnalat mai înainte, poetul scria cu privire la vremea petrecută de ei la Veneţia: „Am spus-o adesea Niniţa şi cu mine, şi o vom spune mereu: cât timp vom trăi şi chiar de-ar fi să trăim o mie de ani, nu vom uita niciodată frumoasele noastre seri din Veneţia. Toate visările poetice pe care le pot simţi două suflete, toate visările de dulce bucurie pe care le pot cunoaşte două inimi ce sunt cu totul una a alteia la vârsta celor mai vii impresii, toate acestea le-am încercat, le-am simţit, le-am cunoscut în timpul minunatelor plimbări în gondolă, pe lagune. Şederea noastră de două luni la Veneţia face cât o întreagă viaţă de fericire, căci visul cel mai frumos al tinereţii noastre, speranţele cele mai luminoase ale dragostei noastre s-au împlinit zi de zi, ceas de ceas”.
În versul Simţiri! măreţe visuri de falnic viitor poetul se referă aici la planurile lui îndeosebi literare, a căror realizare, ca o femeie excepţională ce era, Elena Negri le încuraja cu discreţie şi farmec.
În scrisoarea-autobiografie ce a mai fost citată, adresată lui Ubicini, poetul scria chiar mulţi ani mai târziu, în legătură cu acest aspect al iubirii lor şi confirmând substanţa versului nostru: „Ei îi datoresc tot ce am făcut bun, şi dacă n-aş fi avut nenorocirea să o pierd aş fi realizat capodopere”.
Steluţa
Tu, care eşti perdută în neagra vecinicie,
Stea dulce şi iubită a sufletului meu!
Şi care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură şi eu!
O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină!
În veci pintre steluţe te cată al meu dor,
Ş-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemurirei se-nalţă c-un lung zbor.
Trecut-au ani de lacrimi, şi mulţi vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am perdut!
Şi doru-mi nu s-alină, şi jalea mea adâncă
Ca trista vecinicie e fără de trecut!
Plăceri ale iubirei, plăceri încântătoare!
Simţiri! măreţe visuri de falnic viitor!
V-aţi stins într-o clipală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.
V-aţi stins! şi de arunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalţ la tine duioasa mea gândire,
Steluţă zâmbitoare dincolo de mormânt!
Căci mult, ah! mult în viaţă eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dismierdare a sufletului meu!
Şi multă fericire ai răvărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură şi eu!
Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viaţă-mi ai lucit,
Şi-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.