Argumentarea ca miorita este o balada populara si portretul ciobanului
Plss e pentru corigenta
Răspunsuri la întrebare
„Miorița” - Balada populară
Balada populară este o specie a genului epic, în versuri, de diensiuni medii, în care se relatează evenimente sau fapte vitejești din trecut, personajele având valori simbolice, fiind prezentate în antiteză.
Opera „Miorița”, capodoperă a literaturii populare române, este o baladă populară, întrunind toate trăsăturile menționate anterior. Fiind o creație populară, aceasta prezintă caracter oral, anonim, colectiv, sincretic și tradițional.
În primul rând, timpul și spațiul sunt vag definite: acțiunea se petrece „Pe-un picior de plai,/ Pe-o gură de rai”, metafore ce conturează frumusețea plaiului românesc.
În al doilea rând, personajele baladei citate sunt prezentate în antiteză. Miorița este un personaj fabulos, simbolic, care înțelege complotul și-și vestește stăpânul asupra pericolului care îl pândește. Aceasta, ca un prieten credincios, îi promite stăpânului că îi va îndeplini ultimele sale dorințe. Protagonistul operei prefigurează imaginea ciobanului perfect: „Mândru ciobănel,/ Tras printr-un inel.” Prin intermediul alegoriei se conturează un portret de o frumusețe tinerească, regăsind în următoarea secvență o enumerație de diminutive: „Feţişoara lui, /Spuma laptelui;/ Musteţioara lui,/ Spicul grâului;/ Perişorul lui,/ Peana corbului;/ Ochişorii lui,/ Mura câmpului.”
Însușirile excepționale ale protagonistului sunt puse în valoare în momentul confruntării cu vestea morții. Ciobănașul moldovean își acceptă moartea ipotetică cu liniște și senintătate, având doar dorința de a fi îngropat „în strunga de oi”, iar la cap să i se pună trei fluierașe (din fag, soc și os), prin care se să șuiere vântul, fapt ce sugerează, ca în orice creație populară, comuniunea omului cu natura.
Pe de altă parte, baciul ungurean și cu cel vrâncean, stârniți de invidie, au pus la cale uciderea celui moldovean, pe motiv „Că-i mai ortoman,/ Și-are oi mai multe,/Mândre și cornute,/ Și cai mai învățați,/ Și câini mai bărbați”.
În al treilea rând, se remarcă prezența naratorului obiectiv, ce își exprimă simpatia față de protagonist și mioara sa, mărci lexico-gramaticale fiind forme ale dativului etic (posesiv): „Ca să mi-l omoare” („mi-”).
De asemenea, ca în orice baladă, este regăsită împletirea motivelor folclorice: motivul păstoriei, al legăturii om-natură, al nunții și al morții. Nunta alegorică ce personifică elemente ale naturii prefigurează moartea ciobănașului. Moartea nu înseamnă o dispariție în neant, ci o integrare în natură și continuarea vieții sub o altă formă, de aici seninătatea în fața morții a ciobanului.
Prozodia este specifică literaturii populare: rima pereche, ritm trohaic, măsură de 5-6 silabe și organizare astrofică.
În concluzie, se poate afirma că opera „Miorița” aparține speciei baladei populare, în care autorul anonim și colectiv își exprimă în mod indirect atitudinile și sentimentele față de viața păstorească, prin intermediul personajelor prezentate în antiteză și al acțiunii inspirate din trecutul istoric, păstoresc.