Argumentati incadrarii operei miorita in specia balada
Răspunsuri la întrebare
Salut !
I. Definiție: Balada populară sau cântecul bătrânesc este o operă epică narativă cu elemente descriptiv lirice, în care se relatează întâmplări neobișnuite din trecut, de inspirație istorică, fantastică, legendară sau familială, săvârșite de personaje exemplare, cu însușiri deosebite și ale cărei versuri se cântă sau se recită fiind acompaniate de un instrument muzical.
- balada = cântec bătrânesc = cântec epic;
- termenii de balada sau cântec bătrânesc au fost introduși de către autorul Vasile Alecsandri în anul 1852, în volumul ” Poezii populare ”;
- termenul de baladă vine din franceză, unde, la început, denumea un cântec alcătuit din 3 strofe cu refren, cântat în timpul dansului, fiind răspândit încă din secolul al XI - lea în Europa Occidentală;
- la începutul secolului al XV - lea, termenul începe să-și schimbe sensul, denumind cântecele eroice vechi din zona anglo - saxonă;
- o dată cu apariția interesului generației pașoptiste pentru folclor, balada populară intră în atenția culegătorilor, care au dezvoltat bogăția tematică a acestei specii;
II. Trăsăturile / caracteristicile unei balade:
- poate fi însoțită de muzică;
- are caracter oral, anonim, colectiv, sincretic și expresiv;
- este o operă epică în care autorul își exprimă în mod indirect sentimentele prin intermediul personajelor și al acțiunii;
- prezintă fapte neobișnuite și întâmplări dramatice, uneori cu deznodământ tragic;
- personajele au calități ieșite din comun;
- personajele sunt prezentate în antiteză, având însușiri opuse, sunt exemplare și au un destin impresionant, sunt surprinse în situații excepționale;
- se îmbină epicul cu elementele descriptiv - lirice;
- este scrisă în versuri, de mică întindere;
- acțiunea este plasată-n timp și spațiu;
- sunt personaje puține ce devin simboluri ale poporului;
- principalul mod de caracterizare este ANTITEZA;
- principalul mod de expunere este NARAȚIUNEA;
- simplitatea mijloacelor stilistice și prozodice ( rimă, măsură, ș.m.d );
- oralitatea stilului;
- respectă momentele subiectului;
✿ Balada populară Miorița a fost culeasă de Alecu Russo din munții Vrancei și trimisă lui Vasile Alecsandri care o publică în culeerea Poezii poporale ale românilor. Balade adunate și îndreptate de Vasile Alecsandri, antologie apărută în 1852.
Titlul este dat de personajul fabulos, înzestrat cu puteri supranaturale, oița năzdrăvană, miorița, pentru a sugera comuniunea omului cu natura.
Miorița este simbolul miraculos și argumentează esența mitologică a creației populare.
Titlul demonstrează că întregul conținut de idei, sentimente și atitudini este generat de actul oiței năzdrăvane. Omul din popor, creator și interpret, a folosit un substantiv tipic limbajului păstoresc, mioară, diminutivându-l și adăugându-i articolul hotărât a. Aceste două elemente ne duc cu gândul la ideea că păstorul are în vedere o anumită mioară, cea mai apropriată, cea mai blândă, cea mai înzestrată, eventual, cu puteri neobișnuite.
Tema baladei este redată de simbioza perfectă dintre cele șase motive fundamentale ale textului. Motivele populare care compun mitul transhumanței sunt: motivul complotului, motivul mioarei năzdrăvane, motivul testamentului, motivul alegoriei moarte-nuntă, motivul măicuței bătrâne.
✿ Miorița este o baladă populară păstorească în care se îmbină elementele lirice, epice și dramatice.
Atitudinea ciobanului în fața morții ilustrează, într-un mod alegoric, concepția tradițională a poporului român despre viață și moarte. Conform acestei vechi concepții, moartea reprezintă un final firesc al vieții, o lege a firii, pe care trebuie să o accepte ființa umană, contopindu-se cu ritmurile eterne ale cosmosului. Personajele sunt cei trei ciobănași, mioara năzdrăvană și măicuța bătrână. Reale sau fabuloase, personajele au atitudini specifice în baladă, în funcție de rolul pe care autorul anonim îl atribuie fiecăruia în parte.
Dragostea oiței pentru stăpânul ei reiese, în plan acțional, din dezvăluirea complotului, iar în plan artistic, din folosirea dativului etic: ” Vreau să mi te-omoare ”. Același dativ etic întâlnit și-n limbajul mamei: ” Cine mi-au văzut ”, amplifică, pe de o parte zbuciumul sufletesc al bătrânei, iar pe de alta, sugerează afecțiunea maternă ce atinge sublimul estetic și emoțional. Formele populare de viitor: ” de-ar fi să mor ”, ” s-ar strânge ”, ” dacă-i întâlni ” sunt mărci ale limbajului popular. Gerunziul rimat din prezentarea măicuței bătrâne creează o imagine auditivă, ce gradează treptat disperarea: ” Din ochi lăcrimând, / Pe câmpi alergând, / Pe toți întrebând / Și la toți zicând. ”.
* continuarea se află în imaginea de mai jos *
