Limba română, întrebare adresată de bsilviaanca, 8 ani în urmă

artistice.
Ieri am găsit pe banca solitară
Din parc un biet mănunchi de flori trecute...
Sărmane flori! Ce mâini necunoscute
V-au strâns la piept și-apoi vă aruncară?
La ce-ntâlnire mărturii tăcute
Mi-ați fost? Ce ochi cuminți ori plini de pară,
Privind la voi cu drag, se bucurară?
Și v-au uitat apoi așa de iute?...

Săltau atâția fluturi pe câmpie
Când străluceați în roua dimineții...
Ce v-ați făcut mireasma timpurie?...
Ce triste-mi stați acuma, și zdrobite!
Nu vreau să plâng... O clipă-i visul vieții...
Flori veștede, flori moarte, flori iubite!

Comentează textul de mai jos, în minimum 50 de cuvinte, evidenţiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.

Răspunsuri la întrebare

Răspuns de IstețulMisterios
29

Răspuns:

Poezia „In parc" de Şt. O. Iosif impresionează printr-un lirism subiectiv, conturat prin frecvenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric (verbe de persoana I: „am găsit", „-mi" „nu vreau", „să plâng", precum şi verbe şi pronume de persoana a II-a: „V-", „vă", „la voi", „străluceaţi", „staţi") îmbinând un discurs liric de tip confesiv cu unul adresativ. Din punct de vedere tematic, este abordată într-o manieră nostalgică trecerea timpului.  

Ideea poetică reprezintă mesajul central al operei, conturându-se prin intermediul unor artificii stilistice care au rolul de a îmbogăţi expresivitatea limbajului. Aceste mijloace de expresivitate ajută la propagarea temei, amplificând mesajul textual şi nuanţând amplitudinea emoţiilor.  

Fiecare dintre cele patru catrene se încheie printr-o figură retorică, acestea devenind elemente recurente ale adresării directe: „Ce mâini necunoscute / V-au strâns la piep şi-apoi vă aruncară", „Şi v-au uitat apoi aşa de iute?".  

Utilizarea dativului etic în cel de-al doilea vers al celei de-a doua strofă: „Mi-aţi fost?" indică implicarea afectivă a eului în universul liric. Florile, aici metafore ale efemerului uman şi, totodată, ale ciclicităţii, reprezintă o materializare a sufletului uman.  

Enumeraţia de epitete a ultimului vers: „Flori veştede, flori moarte, flori iubite" constituie o veritabilă metaforă a efectelor nefaste provocate de trecerea timpului. Motivul central evocat este „fugit irreparabile tempus".

Explicație:

Alte întrebări interesante