artistice.
Ieri am găsit pe banca solitară
Din parc un biet mănunchi de flori trecute...
Sărmane flori! Ce mâini necunoscute
V-au strâns la piept și-apoi vă aruncară?
La ce-ntâlnire mărturii tăcute
Mi-ați fost? Ce ochi cuminți ori plini de pară,
Privind la voi cu drag, se bucurară?
Și v-au uitat apoi așa de iute?...
Săltau atâția fluturi pe câmpie
Când străluceați în roua dimineții...
Ce v-ați făcut mireasma timpurie?...
Ce triste-mi stați acuma, și zdrobite!
Nu vreau să plâng... O clipă-i visul vieții...
Flori veștede, flori moarte, flori iubite!
Comentează textul de mai jos, în minimum 50 de cuvinte, evidenţiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Poezia „In parc" de Şt. O. Iosif impresionează printr-un lirism subiectiv, conturat prin frecvenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric (verbe de persoana I: „am găsit", „-mi" „nu vreau", „să plâng", precum şi verbe şi pronume de persoana a II-a: „V-", „vă", „la voi", „străluceaţi", „staţi") îmbinând un discurs liric de tip confesiv cu unul adresativ. Din punct de vedere tematic, este abordată într-o manieră nostalgică trecerea timpului.
Ideea poetică reprezintă mesajul central al operei, conturându-se prin intermediul unor artificii stilistice care au rolul de a îmbogăţi expresivitatea limbajului. Aceste mijloace de expresivitate ajută la propagarea temei, amplificând mesajul textual şi nuanţând amplitudinea emoţiilor.
Fiecare dintre cele patru catrene se încheie printr-o figură retorică, acestea devenind elemente recurente ale adresării directe: „Ce mâini necunoscute / V-au strâns la piep şi-apoi vă aruncară", „Şi v-au uitat apoi aşa de iute?".
Utilizarea dativului etic în cel de-al doilea vers al celei de-a doua strofă: „Mi-aţi fost?" indică implicarea afectivă a eului în universul liric. Florile, aici metafore ale efemerului uman şi, totodată, ale ciclicităţii, reprezintă o materializare a sufletului uman.
Enumeraţia de epitete a ultimului vers: „Flori veştede, flori moarte, flori iubite" constituie o veritabilă metaforă a efectelor nefaste provocate de trecerea timpului. Motivul central evocat este „fugit irreparabile tempus".
Explicație: