Question

As dori versurile poeziei Dan, căpitan de plai

Answer 1

Frunză verde de mălai;
Cine merge sus la rai?
Merge Dan, şoiman de plai,
C-a ucis el mulţi duşmani,
Un vizir şi patru hani.
Frunză verde lemn de brad,
Cine merge jos în iad?
Merg tătarii lui Murad,
C-au ucis în zi de mai
Pe Dan, căpitan de plai!
(Fragm. de cântec poporal)

I

Bătrânul Dan trăieşte ca şoimul singuratic
În peştera de stâncă, pe-un munte păduratic,
Privind cu veselie cum soarele răsare,
Dând viaţă luminoasă cu-o caldă sărutare,
Privind cu jale lungă cum soarele apune...
Aşa şi el apus-a din zile mari şi bune!
Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară,
Ca pe un gol de munte o stâncă solitară,
Dincolo din morminte el trist acum priveşte
O tainică fantasmă ce-n zare s-adânceşte,
Fantasma drăgălaşă a verdei tinereţi
Ce fuge de răsuflul geroasei bătrâneţi,
Şi zice: "Timpul rece apasă-umărul meu
Şi cât m-afund în zile, tot simt că e mai greu!
O! lege-a nimicirii, o! lege nemiloasă!
Când, când s-a toci oare a vremii lungă coasă!"
Apoi el pleacă fruntea şi cade în visare,
Iar munţii, albi ca dânsul, se-nclină-n depărtare.
Ai timpilor eroici imagine augustă,
Pe când era el tânăr, lumea-i părea îngustă
Pentru bine, şi largă, prea largă pentru rău!
El ar fi vrut-o bună ca bunul Dumnezeu.
Deci îi plăcea să-nfrunte cu dalba-i vitejie
Pe cei care prin lume purtau bici de urgie,
Şi mult iubea când ţara stiga: "La luptă, Dane!"
Să vânture ca pleava oştirile duşmane.
Atunci a lui mânie ca trăsnetul era,
În patru mari hotare tuna şi fulgera,
Iar ţara dormea-n pace pe timpii cei mai răi
Cât Dan veghea-n picioare la căpătâiul ei.
Ades el pleca singur prin codri fioroşi,
În care luceau noaptea oţeluri şi ochi roşi,
Şi dacă murgu-i sprinten da-n lături sforăind,
Viteazul cu blândeţe îl dezmierda grăind:
"N-aibi grijă, măi şoimane! eu am şi duc cu mine
O vrajă rea de duşmani şi bună pentru tine".
Şi murgu-şi lua calea în linişte deplină
Prin codri fără drumuri şi fără de lumină.
Iar vulturii carpatici cu zborul îndrăzneţ
Făceau un cortegi falnic eroului drumeţ.

Încrederea-nfloreşte în inimile mari!

II

.