Question

As vrea un monolog pentru cursurile mele de teatru. Va rog daca aveti ceva in minte nu ezitati sa-mi spuneti.... Poate fi si de pe un site, nu trebuie neaparat sa-l faceti voi.

Mersi anticipat. C8

Answer 1

Discursul unui nebun - monolog teatru

         Discursul unui nebun  - monolog teatru


Simtiti ? Spuneti-mi ca macar voi simtiti ?! Spuneti-mi .. [pauza]
Este toamna . Mereu este toamna .[pauza]
Doamne ! Imi simt traheea sfasiata de frunzele ei , de fiecare strop de ploaie . Imi tremura oasele , iar unchiile picioarelor sangereaza – zi dupa zi . Acelasi vant imi cresteaza buzele si pielea – nu mai am nici saliva . Ma priviti ciudat ...eu .. eu nu pot sa inteleg . Chiar si acum , acum cand am venit aici .. la voi , copiii ma ocoleau , parintii lor ii trageau de mana , ii indepartau de mine ... pana si batrana ce sedea pe banca m-a privit astfel ... am simtit teama din ochii ei . Uneori , aud trecatorii spunand – Este nebun .. iar apoi toti intorc capul in alta parte , oriunde , doar sa nu fiu eu parte din acel decor .
[Pauza]

Stiti .. uneori mi se face dor de acel sanatoriu .Nu puteai parasi terenul uscat , dar totusi .. eram acasa . Aveam voie sa pictez , sa scriu si sa privesc apusul . Fumam sub acel stejar ce imi soptea poezii si puteam sa ascult Mozard doar privind spre luna ...  Uneori , ma gaseam in fata semineului cu alti pacienti si ne priveam – fara sa spunem un cuvant . Asteptam sa vina asistenta sa ne separe [pauza] .. Niciodata am stiut de ce mergeam in fiecare seara , in acelasi loc .. in aceeasi liniste de mormant .   Niciodata ... pana m-au eliberat .
[Pauza]
Atunci am revenit printre voi , m-am pravalit prin acele paduri precum un bolovan , am cazut prin rape .. si m-am prabusit ..in lumea voastra . Uneori imi aminteam de acest taram .. insa era privit prin ochelari murdari ... atat de murdari incat imaginea era atat de clara . Stiti ce am simtit cand m-am izbit de cersetorii din gara ? Am simtit teama , atat de multa teama ..Dar stiti ce am simtit cand m-am izbit de strainii ce carau valize ?? Cand m-am izbit de voi? .. Am simtit dezgust .. am simtit o adiere a vantului .. o adiere putrezita . Va inecati in mocirla monotoniei ... si ma numiti nebun , voi .. ma numiti nebun .. pe mine . Ahh ! Iar simt nisip in vene .. Nu mai iau de mult pastile , doar astept si ma gandesc la ....
Mi-e atat de dor de ochii ei verzi , de ridurile ce ii traversau chipul .. de umerii ei ..Era suflet invelit cu carne , era sange din sangele meu , era ...iubitul meu co(pauza).. Puteam simtit apa rece de izvor cum imi traverseaza maduva oaselor .. era..era mereu in acelasi loc .
Stiti unde o vedeam ? [pauza]
Nu , nu stiti ... nu ati avea de unde sa stiti . Sunteti atat de umani ..
O vedeam in bezna , rasarea din umbra stejarului imbracata intr-o camasa alba de noapte ... era desculta . Iar eu fumam in camera mea incuiata .. Stiti ..mereu ma incuiau cand le spuneam ca trebuie sa ajung la ea , trebuie sa ii ating parul negru , trebuie sa ii cuprind mainile .. trebuie sa o miros , trebuie , trebuie... Iar ea se uita la mine , nu se misca – nici macar nu clipea . Ma lasa sa o admir , iar eu intemnitam fiecare imagine , fiecare gest al ei – aici , in sufletul meu – Ma recladeam din ea ..pana intr-o zi .
Am crapat teasta asistentei cu bolovanul pe care l-am ascuns sub pijamale , aici , chiar aici ( arata la stomac ) Usa era descuiata .Am iesit si am alergat .. am alergat pe acele holuri reci ..pana .. Am ajuns langa ea ....Am inhalat praf negru de cenusa , atat de umed .....apoi am intins mana ..... sprea chipul ei alb si..... am clipit .
Am zbierat pana am scuipat tot sangele din mine peste acele frunze .. aurii . A ramas doar un covor de frunze bolnave , un trunchi imens de copac , scobit de insecte .Au trecut 4 ani si .. am plecat . Acum .. acum sunt printre voi .. eu – un nebun ce vedea fantasme .
[Pauza]
 Stiti ... inca o mai vad , aici .. in mine . Sunt doar o replica ieftina a sufletului unui mort . ( Se intoarce cu capul plecat si paseste in afara scenei )

Autor : Irimia Stefan

Answer 2

Ganduri printre randuri
 Dacă m-ar întreba cineva în acest moment ce mă nemulțumește la viața mea sau ce simt că îmi lipsește aș răspunde scurt și sec: eu însumi. Cum vine asta? Așa bine. Îmi lipsește Eu-l meu liniștit și calm, răbdător și înțelegător pe care l-am pierdut nu știu când și nu știu unde și în nu știu ce condiții. Mi-e dor de omul spontan care obișnuiam să fiu, om care a fost înlocuit de cineva pe care nu-l mai recunosc, cineva mereu stresat și obosit.
Timpul liber s-a transformat în timp pentru zăcut și pentru singurătate, căci am ajuns să prefer singurătatea în locul oamenilor în speranța că-mi voi regăsi veselia și pofta de viață în liniște absolută. Mă simt ca o oală sub presiune sau mai degrabă ca un cartof pus la fiert și uitat acolo în oala sub presiune. Parcă mă dezintegrez bucată cu bucată, iar eu nu mai am nici o putere asupra mea. Oamenii din jurul meu au în permanență așteptări, critici și nemulțumiri. Iar eu? Cu mine cum rămâne? Cine îmi vindecă sufletul de fiecare dată când e călcat în picioare? Cine suferă în locul meu? Cine se luptă pentru mine? Tot eu. Cu fiecare nouă luptă mai pierd câte un pic din mine. Și am obosit. Nu mă mai recunosc. Și mă vreau înapoi. Poate sunt doar obosită. Și/sau tristă. Poate că azi au fost furtuni în mine, iar mâine va apărea un nou curcubeu. Poate doar am rătăcit drumul spre mine și nu l-am pierdut încă.
Poate… nimic, lasă. Doar stau puțin de vorbă cu mine.( Iustina Ţalea)