Atunci Toma Novac ridică pleoapele ca şi cînd s-ar fi trezit dintr-un somn fără
visuri. O durere uniforma îi înfăşură tot corpul. Lumina moale îi ustura ochii
mari negri, cu o lucire stranie, cu bulbii roşii ca înecaţi în sînge. Văzu întîi
pendula dintre ferestre: limba se legăna rar, greoi, fără zgomot, iar cadranul
părea spălăcit de nu putea distinge nici cifrele, nici minutarele. Dedesubt însă,
pe calendarul de perete, citi uşor un şapte negru arab şi altul roşu roman.
„Ciudat calendar!" îi trecu prin minte. „Şi luna e scrisă cu cifre... N-am mai
pomenit..."
Şi numaidecît îşi zise, parc-ar fi vrut să-şi controleze luciditatea:
„Ziua a şaptea din luna a şaptea... Coincidenţa!... Care-i luna a şaptea..."
În aceeaşi vreme însă privirile ochilor imobili lunecau, mirate şi întrebătoare,
de ici-colo:
„Unde sunt?... Ce s-a întîmplat?"
Pe frunte simţea o bandă de fier ce-i apăsa ţeasta. Se gîndi să întindă braţul,
să-şi pipăie capul, încercarea de mişcare i-o reteză din începuturi o năvală de
durere care-i stîrni un gemăt scurt, năbuşit. Gemătul apoi scormoni alte dureri,
ca nişte cuţite înfipte deodată crestîndu-i trupul în mii de locuri, încît nu mai
îndrăzni nici să închidă ochii.
Dafina auzi suspinul ca prin vis, se spăimîntă, scăpă ziarul din rnîini, sări în
picioare şi murmură buimăcită, apropiindu-se de pat:
― Doriţi ceva, domnule?... O, bine că v-aţi...
Toma Novac de-abia acum o zări. Îl supără atît de rău că strînse repede
pleoapele, uitîndu-şi suferinţele.
„Sanatoriu!" se gîndi pe urmă mai nedumerit, aproape mînios. „Ce caut eu
aici?... Ce s-a întîmplat?"
În loc de răspunsuri, urechile lui urmăreau respiraţia înfricoşată a surorii de
caritate care rămăsese uluită lînga pat. Peste un răstimp îi auzi paşii, numai trei,
foşnetul rochiei de stambă nouă, pîrîitul scaunului de nuiele şi pe urmă fîşîit de
hîrtie. Dafina îşi întocmea ziarul, clătinînd din cap, cu ochii la eroul ei, al cărui
piept se zbuciuma ca sfîrticat de o gheară nevăzută.
În tăcerea ce-şi urzea din nou paianjenişul în odaie, gîndurile bolnavului
porniră furtunos după explicaţii. Amintirea însăşi parcă i-ar fi fost rănită, nu
izbutea să se înfiripeze. Crîmpeie vagi îi răsăreau şi se stingeau în creieri, fără să
se poată închega într-o rînduire cu rost. Tocmai tîrziu se ivi, şovăitor, chipul unei
femei care-şi smulse numele din caleidoscopul cioburilor de imagini:
„Ileana..."
Va rog sa-mi spune -ti care sunt trasaturile de caracter ale pers. Toma Novac asa cum se desprind din text.Multumesc!
Răspunsuri la întrebare
Răspuns de
0
toma novac este un om bun
Alte întrebări interesante
Matematică,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Limba română,
8 ani în urmă
Limba română,
9 ani în urmă
Limba română,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă