Question

balada miorita mit fundamental al literaturi

Answer 1

Mioriţa” – balada răsărită din sufletul românilor de pretutindeni, a fost şi va rămâne mereu pentru noi toţi – o bogăţie spirituală pe care ne-au lăsat-o strămoşii în dar. E o creaţie populară pe cât de frumoasă, pe atât de tristă şi pătrunzătoare. Pe ea o tot purtăm din generaţii în generaţii ca pe un adevărat tezaur, vorbindu-le semenilor noştri despre frumuseţea meleagurilor noastre rupte din soare, despre omenia, bunul simţ, demnitatea şi hărnicia neamului nostru în comparaţie cu popoarele vest-europene şi orientale, despre tradiţie, dor, dragoste de viaţă şi de natură, de mamă şi de tot ce e natal – despre cultura, personalitatea şi realitatea românească care au fascinat nu numai o dată popoare întregi din toate colţurile lumii. Poeţi şi scriitori de seamă şi-au aplecat cu admiraţie capurile şi au adus cuvinte de laudă acestui poem folcloric românesc, tradus în peste 20 de limbi şi devenit unul dintre cele 4 mituri fundamentale ale literaturii româneşti. Astfel, Vasile Alecsandrii zicea: “Mioriţa e, în fond una dintre cele mai frumoase meditaţii poetice asupra morţii din câte s-au produs vreodată în poezia lumii”. La baza acestei balade stau credinţele religioase, faptele etnografice şi chiar un mit antic – un mit în care poate fi considerat opera colectivă cea mai de seamă a poporului român, transmisă pe cale orală, din generaţie în generaţie până în zilele noastre şi care cu siguranţă, va rămâne pentru mulţi ani de acum încolo parte din zestrea noastră culturală. Frumoasa baladă a neamului nostru cu titlul de atunci – “Mieoara”a fost publicată pentru prima dată de Vasile Alecsandri în secţiunea Cântece populare româneşti, din gazeta “Bucovina” din Cernăuţi. Se întâmpla acest lucru la 18 februarie 1850. De atunci, textul său emotiv, liric a atras atenţia cititorilor aceştia numind-o “un bulgăre de aur a literaturii române”. Tot despre “Mioriţa”, George Călinescu avea să spună mai târziu: “Mioriţa ar trebui sa fie plasata între operele fundamentale ale poporului roman. “ Această baladă are o valoare artistică semnificativă, iar acest fapt ne-o dovedeşte belşugul de teme abordate în poem,motive(transhumanţei, complotului, animalului fermecat), figuri de stil, conţinutul ei simbolic, modul său de expunere, dar şi povestea cu care se vrea ajunsă la sufletul omului-cititor sau ascultător. Balada are la bază 6 fragmente. Primul fragment relatează despre un posibil complot, urmat de un avertisment venit de la o mioara năzdrăvană. Cel de-al treilea fragment debutează cu întocmirea unui aşa-zis testament lăsat ca urmare a acceptării morţii, iar acest rol îi revine ciobănaşului moldovean – simbolul frumuseţii bărbăteşti al neamului nostru. În cele ce urmează, balada prezintă chipul mamei îndurerate care-şi caută disperată fiul, dragostea care îi leagă pe cei doi, dar şi portretul eroului pastoral. Cea mai expresivă parte a creaţiei folclorice o reprezintă finalul – alegoria nuntă-moarte redată printr-un monolog liric al ciobănaşului cu scopul de a-i feri pe cei dragi lui de suferinţă şi de a-şi trăi acest destin tragic cu sufletul împăcat şi luminat, aşa cum o fac toţi românii de pretutindeni ajunşi la răscruce între viaţă şi moarte. Şi cum omul e o fiinţă pe jumătate nemuritoare(sufletul său fiind nemuritor), moartea nu înseamnă decât un nou început, o nouă viaţă, eroul central al capodoperei folclorice româneşti, decide să se contopească cu natura şi să nu ţină piept duşmăniilor ce i-au fost prevestite, dând astfel naştere la cea mai de seamă şi mai valoroasă operă pe care s-a încumetat vreodată s-o creeze poporul ce-şi duce traiul pe-un picior de plai, pe-o gură de rai – poporul român.