Baltagul de Mihail Sadoveanu
Adevărul întreg, farà indoiala, numai Dumnezeu il cunoaşte; insă cucoana Maria dorea aprig så vadă pe nevasta lui Cutui mai puțin luxos îmbrăcată. Facind astfel şi necisti- gind decit prepusuri, s-au întors amindouă la dughcana, tot cu vorbe multe, şi Vitoria a în calecat, ca să treacă iar muntele, cu feciorul.
Drumul se curățise de ape şi se zvinta. Pa- durea fişiia lin din cetini şi răsufla aburi. În polenile sorite, pămîntul se ochise bine şi in- verzeau pajiști. În frunzele moarte din margi- nea unei ripi, Vitoria gasi clopotei albi. Cobori din tarniţă ca să-i rupă, şi-i înălță pe coditele lor subțiri, in lumină. Privi cerul albastru şi inghiți mireasma pădurii.
- Gheorghita, da-i şi lui drumul, zise fe- meia, atentă.
Flacăul descălecă şi descătărămă zgarda lui Lupu. Dar ciinele nu cauta să zburde. Um- bla cu botul in soare şi din cind în cind parcă încerca să strânute. Rinjea şi fornäia pe nas, adulmecind şi sorbind adierile.
Ureară aşa la pas din parapet de pod in pa- rapet de pod. Sus, poposiră. Ciinele sta cu lu-are aminte pe coada, privind valle ca un om Petrece si el, uitindu-se la frumusețile lumii. Gheorghita il observa de citeva ori şi-l arata din ochi catre maich-sa, rizind.
-li place şi lui să se uite... aise munteanca, serioasă.
Cind cobort la al doilea pod al vaii dinspre Sahasa, clinele se opri şi deveni neliniştit. De- odată se repezi asupra cailor, latrind şi incer- cind sa-i înclește de boturi.
Nu inteleg ce va fi avind astazi Lupu, vorbi Gheorghita, nedumerit. Şi ast' diminea- på, cind il tineam linga mine, în şură la domnu Vasiliu, tot cerca să iasă din zgarda şi miriia, Parcă era tunet, cind s-aude departe.
-A facut asta? -Da. S-a liniştit tirziu, după ce s-a deger- tat crişma de oameni. Acu vad ca-i vine altă nebunie.
-Sa vedem ce este. Să oprim cail.
Chinele işi conteni duşmania impotriva do- bitoacelor. Se intoarse asupra oamenilor. Apoi coti pe linga parmaclicul podului, în ripă. Se duse așa o bucată la vale, pe o pajiste nouă, care lucea in soare-și lar veni la drum. Se repezi asupra lui Gheorghita, incoltindu-l de pulpana sumaieşului. Fläcâul il izbi cu picio- rul. Animalul se duse cheläläind la vale, pe aceeaşi urmă.
-Baiete, zise munteanca, leagă-ți calul de un mesteacăn, cum fac şi cu. Coboară-te in ripă după cline. Şi asară, cind suiam, a dat ai cea semn; dar era in lantug.
-Da' de ce să mă cobor? E un pripor gol, firă cărare.
Coboară-te, iti spun. Aud pe Lupu dind glas. A găsit ceva. Deodată i se îmbujoraseră obrajii şi-i luceau ochii. Flacăul înțelese. Cotind minte
si el pe linga pamaclicul de piatră, şi ducha dra mul tiry in ripa. Femeia se aplecă și vă pri pastia. Totusi Gheorghità luneca lin clina umeda, stirnind bolovanii. Clinele nu se zárea; i se auzea numai glasul, dosit in väguna
Observa pe fläcäu in picioare, ocolind sub- mal. Indată se sui spre ea chemarea lui înfri coyata Avind buna incredințare de ce putea fi acolo, Vitoria işi adună cu palmele straiul in poala din fata şi-şi dădu drumul alunecus pe urma baiatului. Cu timplele vijlind, rizbi in ruptura de mal, in latratul ascuţit şi întăritat al cinelui. Gheorghita vienea de plins cu ochii acoperiți de cotul drept inaltat la frun- te. Oase risipite, cu pirciurile umede, albeau tärina. Botforii, tasca, chimirul, caciula bru- marie erau ale lui Nechifor. Era el acolo, însă imputinat de dinții fiarelor. Scheletul calului, curățit de carne, sub tarniţă şi poclazi, zăcea mai incolo.
Femeia racni aprig -Gheorghita!
Flacăul tresări şi se intoarse. Dar ca striga pe celălalt, pe mort. Ingenunchind cu grabă, li adună ciolanele şi-i deosebi lucrurile. Căpăți- na era spartă de baltag.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Baltagul este un roman scris de Mihail Sadoveanu. Acesta este un fragment din capitolul 3 al romanului.
"Adevărul întreg, fără îndoială, numai Dumnezeu îl cunoaşte; însă cucoana Maria dorea aprig să vadă pe nevasta lui Cutui mai puțin luxos îmbrăcată. Făcând astfel şi ne- cisti- gind decît prepusuri, s-au întors amindouă la dughcana, tot cu vorbe multe, şi Vitoria a încalecat, ca să treacă iar muntele, cu feciorul.
Drumul s-a curățat de ape și s-a zvîntat. Pădurea fișia lin din cetini și răsufla aburi. În polenile sorite, pămîntul se ochise bine și înverzeau pajiști. În frunzele moarte din marginea unei ripi, Vitoria a găsit clopotei albi. A coborât din tarniță ca să-i rupă, și i-a înălțat pe codițele lor subțiri în lumină. A privit cerul albastru și a înghițit mireasma pădurii.
Gheorghita, dă-i și lui drumul, zise femeia, atentă.
Flăcăul a coborât și i-a descălțat zgarda lui Lupu. Dar câinele nu căuta să zburde. Umbla cu botul în soare și din când în când părea să strănute. Rinjea și fornăia pe nas, adulmecând și sorbind adierile.
Ureară așa la pas din parapet de pod în parapet de pod. Sus, poposiră. Ciinele stă cu lu-are aminte pe coadă, privind vâlcea ca un om. Petrece și el, uitându-se la frumusețile lumii. Gheorghita il observa de câteva ori și-l arată din ochi către maich-sa, rizind.
-Îi place și lui să se uite... așa munteanca, serioasă.
Când au coborât la al doilea pod al văii dinspre Sahasa, ciinele s-a oprit și a devenit neliniștit. Deodată s-a repezit asupra cailor, lătrând și încercând să-i înclește de boturi.
Nu înțeleg ce va fi având astăzi Lupu, vorbi Gheorghita, nedumerit. Și astă dimineață, când îl țineam lângă mine, în șură la domnul Vasiliu, tot căuta să iasă din zgardă și miriia. Parcă era tunet, când se aude departe.
A făcut asta?
Explicație: