Question

bineinteles, pe micul lord", logodnicul meu. Când băteam de trei ori in poarta
de incântare si vis. Imi placea să răscolesc podul. Acolo il intálneam, in inchipuire
castelului, Cedric imi deschidea imi saruta mâna. „Bine ai venit, my lady. Azi citim
din abecedar, te invàl aritmetica? Vrei să facem o plimbare cu bicicleta sau pomim
colare?"... Bicicleta avea numai o roată din doua. Cei doi poney unul cu coada rupia,
celălalt färă cap. Și mai aveam doi cal de plumb cu soldatii lor, garda lui Cedric. Pe
berela lui, aproape albă de praf, scria: Marine. Pe abecedar, intr-un colt, alt nume:
Andrei. Pe cartea Micul lord scria caligrafic: Lui Dody, mamica... Il chema deci şi
Marin, si Cedric, și Andrei, şi Dody, şi Lord Fauntleroy. Era erou de roman, purta haina
de catifea cu guler de horbotă și-și părăsea bunicul din Anglia, incruntatul conte
bolnav de podagră, ca să se întâlnească cu mine, când il chemam. Imi plăcea să
scolocesc cu răbdare dulapul masiv, cafeniu, fără oglindă, fără sertare. Erau îndesate
acolo zeci de umbrele - de iarnă, de vară, în toate culorile, si intre ele, una minunată,
usoara, pictată, de forma japoneză, cu scheletul din trestie. Eram sigura că apartinuse
jos pentru a putea căspunde
cerintelor formulate.
TEXTUL 1
bunicii mele
, cândva După mai multe zile de scotociri, am descoperit in coltul cel
mai
intunecos al podului, acolo unde se aflau claie peste gràmadă şosoni desperecheați
tot felul de borcane, un sertar răsturnat. Dedesubt - un pantol de lac și unul poleit,
un fier de frezat
, peruca blondă a unei păpuşi şi coada albă a unui cal, cutii goale de
bomboane, hârtii scrise mărunt, necitet şi o multime de fotografi aproape șterse de
vreme. Dintre ele, am ales numal trel: o fată frumoasă cu cozile pe spate, cu trei fetite
alaturi
, așezate după mărime, aceeaşi fată, cu bucle pe umeri, lângă un câine lup
şi- desigur tot Fana - cu talia subtire și fusta până la pământ, în formă de clopot, cu
fata spre fereastră, cu părul adunat în creştet
, cu două crizanteme înfipte în coc.
Micul Lord imi şopteşle: Da, ea este: Fana..."
Am dat fuga la spălătorie şi am întrebat-o pe Floarea, arătându-i pozele:
- E bunica mea? Hai, spune, da?
- E dumneaei, zău, chiar dumneael...
- O cheama Fana, l-am spus ca s-o incredintez că ştiu și eu multe.
Da, zău, chiar aşa. Conița Fana, așa o chema...
Dar cum se poate, Floareo, să fie o bunică tânără și frumoasa?
Ca doar n-o fi fost bunică de când s-a născut, păcatele mele! A fost și
dumneaei copil, ca matale, pe urmă s-a făcut şi dumneaei mare...
- Atunci
, poate că nu-i adevărat că a fost balaur, cum spune tanti Marie...
(Cella Serghi, Mirona)​

Answer 1

Răspuns:

Când ai nevoie de răspunsuri?