Question

Bună! "Argumentează că textul este narativ" Va rog! Urgent! * I TEXT | *
- Am mai făcut odată pe grozavul, ca azi, tot aici... a rás tata, care-şi recăpătase culoarea. N-aveam nici 20 de ani şi eram în vacanță. Până în ajun, valurile trăseseră spre ţărm, așa că te opinteai ce te opinteai la dus, dar când înotai inapoi era uşor. Acum vântul se schimbase și valurile trăgeau către larg, asta însemna că întoarcerea, când eşti deja obosit, cere un efort dublu. Eu îmi iau, în apă, repere de pe faleză. La început nu se vede decât un țărm abrupt și roșiatic din jurul golfului, și poteca, și găurile în care-şi fac cuib pescăruşii, apoi ai o perspectivă tot mai largă, configurația țărmului se tot schimbă, apar noi și noi curbe, se vede spre Tuzla pe-o parte şi chiar până spre Mangalia, pe cealaltă. Când încep să zăresc bărcile şi golful pescarilor må opresc, știu că ajunge, că am înotat doi kilometri. - Cu unul mai puțin decât Strada Lungă, a zis Dina. - - Și urmează doi înapoi. - Deci toată Strada Lungă plus unul, a zis Matei, şi eu mi-am închipuit foarte bine distanţa.-Am ajuns, aşadar, în punctul ăsta, din care de-obicei mă întorc, dar venisem așa de uşor şi de bine, apa era plăcută, că am zis să mai merg. Parcă înnebunisem, nu mă mai puteam opri. Însă, aşa cum se întâmplă și la munte cu furtunile, în doar câteva clipe vremea s-a schimbat, valurile au tot crescut, mi se păreau acum înspăimântătoare, parcă băteau din toate părțile, iar ţărmul abia se mai vedea. Desigur că mă răsucisem rapid şi o luasem spre mal în craul Dar după nici un kilometru eram fránt, gáfáiam, a trebuit să revin la bras. Nu puteam face pluta să mă odihnesc... stiam bine că nu se poate, trebuia să fii în poziţie de luptă tot timpul. Am continuat să dau din mâini, tot mai dezordonat, mi se părea că stau pe loc, din când în când nici nu puteam evita valul care mă plesnea peste față și am tot înghițit apă sărată. Mi-am adunat puterile şi am încercat să înaintez, dar distanţa până la țărm părea mereu la fel, nu se micşora, dar mie a început să-mi fie grozav de frică. Cui să-i ceri ajutor, când nu era nici măcar un pescăruş în apropiere. Eram eu şi valurile, atât. Am dat aşa, din mâini, fără mare folos şi-mi amintesc foarte bine că la un moment dat am început să mă obişnuiesc cu gândul morţii şi să-mi pară rău pentru tot ce nu apucasem să fac încă, în viață. (...). Simțeam că nu mai pot face nici cinci metri, darámite distanţa uriaşă care mă despărțea de mal Şi-atunci trebuie să vă spun că am abandonat lupta, m-am lasat dus de apă, încercam doar să mai ies la suprafață după ce venea câte un val și se spărgea lângă mine sau peste mine, să respir, dar nu mă mai străduiam să înaintez. Mi-am amintit de ziua cu vârtejul din Dunăre, dar acum era altceva, nu ştiam ce să fac şi m-am gândit că aşa mi-o fi fost scris, să mor înecat. Iar dacă aş fi murit atunci, noi trei n-am mai fi stat azi la masa asta, a spus tota, făcând un fel de triunghi cu degetul în aer, care îl includea pe el, pe frate-meu şi pe mine. Lucrul ăsta mi s-a părut deosebit de ciudat. lată că tata putea să nu existe la masa de azi şi asta însemna că Matei şi cu mine, la fel, n-am fi existat, în schimb, toți ceilalți da. Mă mira că mama ar fi existat la acea masă și fără noi, apoi verii mei Dina şi Doru, care erau tot un fel de frați ai nostri, ar fi stat liniştiţi, să mănânce pepene, fără să aibă habar că ne-au pierdut şi că schita noastră, un contur gol, ca-n benzile desenate cu fantome, a trecut pe lângă viața lor fără s-o intersecteze." (loana Pârvulescu, Inocenţii)​

Answer 1

Textul este narativ deoarece in structura lui intra personaje care participa la întâmplare, un narator (aici subiectiv) narează întâmplările, exista indici spațio-temporali, exista figuri de stil și in final limbajul este unul expresiv, nu este încărcat cu termeni dificili și nu are ca scop informarea sau captarea atenției cititorului.