Buna! As dori si eu URGENT rezumat la basmul “Harap Alb” VA ROG MULT!!!
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Explicație:
Verde‑Împărat trimite fratelui său, Craiul, care „era odată într‑o ţară”, o scrisoare pentru a‑i cere să‑i dea pe unul dintre cei trei fii ai lui spre a‑i fi urmaş la tron, fiindcă el avea numai fete. Comunicându‑le tatăl feciorilor săi conţinutul scrisorii şi acceptul său („Care dintre voi se simte destoinic a împărăţi peste o ţară aşa mare şi bogată, ca aceea, are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voinţa cea de pe urmă a moşului vostru.”), cel mare socoteşte că lui i se cuvine împărăţia, şi pleacă la drum. Dar la un pod îi iese în cale tatăl său îmbrăcat într‑o piele de urs şi îl sperie, încât feciorul ajunge la concluzia „că mie unuia nu îmi trebuie – spune el – nici împărăţie nici nimica”. Fiul mijlociu încearcă şi el să ajungă la unchiul său, dar păţind acelaşi lucru, deasemenea renunţă („Că doar, slavă Domnului, am ce mânca la casa d‑tale.”). Craiul este posomorât şi ruşinat: „Din trei feciori câţi are tata, nici unul să nu fie bun de nimica?! Apoi, drept să vă spun, că atunci degeaba mai stricaţi mâncarea, dragii mei... Să umblaţi numai aşa, frunza frăsinelului, toată viaţa voastră şi să vă lăudaţi că sunteţi feciori de craiu, asta nu miroase a nas de om..”. Cel mic, prins de ruşine, iese în grădină, unde „începe a plânge în inima sa”, când i se înfăţişează „o babă gârbovă de bătrâneţe, care umbla după milostenie”. Aceasta îl sfătuieşte, după ce fiul craiului îi dă un ban pomană, să ceară tatălui său „calul, armele şi hainele cu care a fost el mire”, pentru că numai aşa poate merge „unde n‑au putut merge fraţii” săi. Şi îi spune că va putea recunoaşte calul prin faptul că doar acel cal va mânca din jăratecul pus pe o tavă în mijlocul hergheliei. Apoi fiul de crai o vede pe bătrână „învăluită într‑un hobot alb, ridicându‑se în văzduh
Verde imparat ii cere fratelui sau, Craiul, sa-i trimita pe cel mai viteaz dintre cei trei fii, ca sa-i urmeze la tron, deoarece el avea numai fete. Pentru a-i pune la incercare, Craiul se imbraca intr-o piele de urs si ii sperie pe cei doi fii mai mari. Mezinul insa reuseste sa invinga proba si obtine incuviintarea de a pleca spre imparatia lui Verde imparat. Povatuit de Sfanta Duminica, pe care o ajutase, mezinul isi alege calul, armele si hainele, pe care le avusese tatal sau cand fusese mire si pleaca la drum dupa ce primeste sfaturile craiului, intre care acela de a se feri de omul span si de omul ros. Cu toate acestea, el este pacalit de Span, care, prin viclesug, il face sluga. Sub amenintarea mortii, feciorul de crai jura ca nu va spune nimanui cine este de fapt, pastrand taina "pana cand va muri si iar va invia". Spanul ii da numele de Harap-Alb, care-1 slujeste cu credinta, respectandu-si juramantul facut. Ajunsi la palatul imparatului Verde, Spanul se da drept nepotul acestuia si, dintr-un nemasurat orgoliu, il supune pe Harap-Alb la incercari primejdioase, cu speranta ca va scapa de el: sa-i aduca "salati din gradina ursului"; pielea unui cerb fabulos, batuta in nestemate; sa i-o aduca pe fata imparatului Ros, ca sa se insoare cu ea.
Ajutat de Sf.Duminica, de furnici si de albine si povatuit permanent de calul sau, Harap-Alb reuseste sa invinga toate probele. Cei cinci prieteni fabulosi: Ochila, Setila, Gerila, Flamanzila si Pasari-Lati-Lungila il ajuta sa invinga piedicile ivite in incercarea de a o aduce pe fiica imparatului Ros la curtea lui Verde-imparat. Aici sunt intampinati cu toate onorurile, dar fata imparatului Ros il respinge pe Span si dezvaluie celor de fata taina ca Harap-Alb este adevaratul nepot al lui Verde-imparat. Dat in vileag, Spanul se repede si reteaza capul lui Harap-Alb, dar fata il inconjoara "cu cele trei smicele de mar dulce", il stropeste cu apa vie si-1 invie, acesta trezindu-se ca dupa un somn greu. Atunci, calul fermecat il apuca pe Span si "mi ti-1 azvarle in inaltul cerului", de unde cade pe pamant si moare.
Verde-imparat il casatoreste pe Harap-Alb cu fata lui Rosu-imparat, iar la nunta lor au fost poftiti toti prietenii care l-au ajutat in peripetiile sale sa treaca probele si a fost veselie mare, "chiar si saracimea ospata si bea!". Veselia a tinut ani intregi si mai tine si acum, iar "cine se duce acolo, be si mananca, iar cine nu, se uita si rabda".