Question

Buna, la Limba Romana am de compus o povestire despre modul in care am invatat sa vorbesc, primele cuvinte rostite, modul de comunicare, greselile recurente comise, in ce au constatat grselile comise si cum lea depasit dificultatile de pronumtare. Puteti da citeva idei!

Answer 1

Sunt zile in care visez cu ochii deschisi la copilarie. Ah, si ce n-as da sa mai fiu copil pentru cateva zile! Sa alerg ca o nebuna prin curtea scolii, sa cad, sa ma lovesc si sa il astept pe tata cu teama de a-mi vedea genuchii juliti inca o data. Cam toate semnele de purtare pe care le dobandeam intr-o zi erau trecute intr-un catastif, iar la final tata era cel care dadea verdictul: fie nu mai ieseam in parc, fie nu mai primeam bomboane, sau mai rau: primeam un sandwich extra, care de cele mai multe ori ajungea intr-un tomberon, asta daca nu aveam vreun coleg care il accepta ca donatie.Am avut intotdeauna o relatie aparte cu mancarea. Partea interesanta era ca puteam sa o arunc foarte usor si sa pretind ca am mancat tot. Cand trebuia sa dovedesc vreun fel de mancare cu carne, puneam in aplicatie strategia: asteptam sa fiu singura, luam carnea si o puneam fie dupa dulap, fie dupa aragaz, fie o inghesuiam in gunoi, asa incat sa nu se vada. Dupa ce luam pulsul situatie, adica ascultam pe ascuns conversatiile alor mei, am ajuns la concluzia ca cea mai sigura solutie era sa arunc lucrurile in continuare dupa dulap, locul de care nimeni nu avea cum sa afle vreodata. Asta pana cand bucataria noastra a capatat un miros greoi, iar ai mei au inceput sa caute sursa. Nu a trecut mult si mi-au descoperit comoara. Stiam ca a venit clipa aia cand urma sa o incasez grav. Atunci stiu ca mi-am luat cateva rigle peste palma si promisiunea ca nu o sa mai primesc prea curand nimic frumos.Cand venea vorba de scoala lucrurile erau si mai complicate. Nu exista niciun argument care sa justifice o medie mai mica de 8. Astfel ca, atunci cand se intampla sa nimeresc vreun 6 la chimie, incercam sa caut cele mai bune solutii pentru a evita o tragedie acasa. Si cel mai la indemana era sa mai tin o perioada secretul. De multe ori perioada asta depasea doua-trei luni, iar tata gasea de cuviinta ca e bine sa treaca pe la scoala sa vada ce a mai facut odrasla lui. Ce urma poate fi comparat cu un spectacol de stand-up comedy, insa fara prea mult umor (cel putin pentru mine), in care eu trebuia sa ii spun tatalui de ce i-am ascuns notele si invatatoarei de ce nu le-am spus alor mei de sedinta, care fusese cu o seara inainte.Si intamplarile si-au pastrat simetria pana cand am ajuns in liceu. De acolo, tata a putut sa stea linistit. Pot spune ca nu l-am lasat pe tata sa se plictiseasca prea mult in copilaria mea, dar pana la urma cum definesti altfel o copilarie frumoasa? Acum ne uitam unul la altul, dezbatem si radem cand ne amintim de toate nazbatiile pe care le faceam.Cand eram mica credeam ca libertatea absoluta o gusti atunci cand esti mare si nimeni nu te mai impiedica sa faci nimic, insa acum vad copilaria ca fiind biletul de tren catre cea mai frumoasa calatorie. Nu ma sperie ca timpul trece cu viteza unui TGV, insa imi e teama ca nu am suficient timp pentru a le fi alaturi celor dragi asa cum imi doresc. Ma gandesc la asta in fiecare an, cand unul dintre parintii mei mai adauga inca un an pe lista celorlalti, atat de frumos traiti. Astazi este una dintre acele zile, cand incerc sa las nostalgia deoparte si imi spun ca exista timp suficient pentru sufletele dragi noua, mai ales daca profitam de fiecare moment pentru a le spune cat de mult le apreciem.