Bună! Mă poate ajuta cineva cu o compunere? În cerință, scrie "Redactează o compunere, de 150-250 de cuvinte, în care să evidențiezi trăsăturile scriitorului tău preferat.". Aș vrea să fie despre Nichita Stănescu. Mulțumesc!
Răspunsuri la întrebare
Nichita Stănescu, numele la naștere Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române. Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuși, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici. A fost laureat al Premiului Herder și nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură (1980).
Poetul, în propriile sale cuvinte:
• „Poetul, ca și soldatul, nu are viață personală.”
• „Poetul nu are biografie; biografia lui este de fapt propria lui operă, mai bună sau mai rea, mai măreață sau mai puțin măreață.”
• „Schimbă-te în cuvinte, precum îți zic.”
• „Este foarte greu să translezi în noțiune ceea ce nu are caracter noțional. Poezia nu are caracter noțional, deși folosește noțiunea ca și cărămidă în construcție. Sensul ei final este un sens emoțional, metaforic și vizionar. A confunda materialul cu sensul materialului este un lucru foarte la îndemână și foarte păgubitor.”
Familia:
Părinții și bunicii:
Nichita, doar Nichita, cum este adesea pomenit de iubitorii şi admiratorii poemelor sale. — „Nichita, ce faci tu Nichita?”, m-a întrebat îngerul — Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, — „Ochiul ca o frunză de leuștean, a tatălui meu ... ” — s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia acestuia genealogică are la origine țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foștii țărani prahoveni au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea și comercializarea unor țesături grele de tipul abalei. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, — „Mama mea, care m-a născut ... ” —, care era parte a unei familii nobile din Rusia, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Tatăl Tatianei, fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin, a fost, printre altele, și decanul facultății de științe din cadrul Academiei Militare Imperiale Ruse. Generalul Cereaciuchin, previzionând încă din 1915 „schimbarea lumii”, imensa turbulență ce urma a fi provocată de bolșevici în Rusia, se refugiază discret și rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fete, în România, inițial în Constanța și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc. Aici, în orașul petroliștilor, dar și al geniului român al „râsului-plânsului”, Ion Luca Caragiale, viitorii părinți ai lui Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931. Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita (și) Hristea Stănescu. Nimic, dar absolut nimic nu este întâmplător.