bună! vreau și eu cate o compunere pentru operele: lumina lina,popa tanda,doua loturi,pasa Hassan(balada culta),psalmul. cu apartenenta la specie
Răspunsuri la întrebare
Răspuns de
1
am doar pentru Pașa Hassan și Două loturi
Două loturi: Chiar dacă și-a câștigat celebritatea prin comediile și momentele sale, Caragiale se impune în literatura română și prin observația psihologică de mare finețe a unăr personaje de nuvelă, aflate la limita dintre comic și tragic.
Nuvela este o specie a genului epic în care se prezintă un singur fir narativ, dar se dezvlotă un conflict de mare intensitate iar interesul se îndreaptă aupra personajului pricipal, care este amplu caracterizat. ”Două loturi” costituie o nuvelă pentru că are trăsăturile de conținut și de formă ale speciei literare din care face parte. Textul transmite atitudinea critică a scriitorului față de moralurile contemporane, și în sensul acesta observă cu luciditate procesul degenerării psihice a individului care aspiră la depășirea condiției sociale, dar se confruntă cu absurditatea circumstanțelor.
Acțiunea dezvoltă un singur fir narativ determinat de un câștig nesperat la tragerea a două loturi. Faptele se petrec în mai multe locuri (la berărie, în mahalaua țiganilor, la minister) și durează mai mult de 24 de ore, ceea ce reprezintă convenții ale nuvelei.
Conflictul exterior dintre protagonist și chivuțele bănuite că ar fi în posesia biletelor de loterie constituie o bună sursă a comicului de situație. Dar confruntarea personajului cu destinul potrivnic determină evoluția tragică a unui om copleșit de banalitatea condiției sale de umil funcționar la un minister.
Conflictul interior este mult mai puternic, se dă între două stări sufletești paroxistice (fericirea câștigului și dezamăgirea eșecului total) și conduce la o definitivă alienare a domnului Lefter Popescu.
Într-o nuvelă, interesul autorului se concentrează asuprea personajului principal, care este amplu caracterizat. Lefter Popescu este un mic funcționar ce se înscrie în tipologia clasică a învinsului. Urmărit de fatalitate, el ajunge să fie strivit psihic și emoțional de posibilitatea unui câștig însemnat care i-ar fi schimbat poziția socială de sub altern.
Caracterizarea directă este foarte palidă, redusă la câteva precizări ale naratorului, privind dispoziția personajului: „pesimist”, „bolnav”, „foarte umilit” etc sau aspectul său: „spălat și primenit”.
Caracterizarea indirectă îi conturează portretul moral. Onomastica sugestivă identifică un om predestinat să rateze șansele vieții, fără noroc, neîncrezător într-un destin favorabil. Faptele îi evidențiază conformismul: face o meserie pe care o urăște, își pierde timpul la berărie, pretextează probleme de sănătate ca să scape de obligațiile neplăcute și se lasă ispitit de jocurile de noroc. În relația cu șeful său, dl. Popescu manifestă înclinații paranoice: se simte terorizat de autoritatea acestuia, se crede persecutat, așa încât adoptă un comportament slugarnic specific unui om slab de înger. Când este depășit de situație devine violent (sparge farfurii, le ia la palme pe chivuțe) sau abandonează lupta.
Mediul viciat în care trăiește, „haosul zgomotos al Bucureștilor”, modelează și el personajul în sensul unor ambiții de parvenire nerealiste bazate nu pe merite muncite ci pe intervenția favorabilă a sorții.
Personajele secundare sunt relativ puține, caracterizate sumar, numai cât interacționează cu protagonistul. Aici pot fi grupate după apartenența socială: nici funcționari (la minister, la poliția capitalei), burghezia de mijloc (șeful ministrului) și lumea de la periferia societății (adică țiganii).
Naratorul este în mare măsură obiectiv, lăsând personajele să se prezinte singure cititorilor. Totuși, anumite comentarii făcute pe un ton ironic („să bată mai cu inimă!...dar mai multă inimă n-are...”, stilul indirect liber, finalul deschis mai multor posibilități contribuie mărci ale subiectivității care ne ajută să ghicim intențiile satilice ale autorului.
în sensulcelor afirmate, „Două loturi” este o nuvelă de referință a scriitorului, realizată în conformitate cu o viziune inconfundabilă despre care însuși Caragiale afirmă într-o povestire: „simt enorm și văd monstruos”.
pentru Pașa Hassan o să îți dau imediat
Două loturi: Chiar dacă și-a câștigat celebritatea prin comediile și momentele sale, Caragiale se impune în literatura română și prin observația psihologică de mare finețe a unăr personaje de nuvelă, aflate la limita dintre comic și tragic.
Nuvela este o specie a genului epic în care se prezintă un singur fir narativ, dar se dezvlotă un conflict de mare intensitate iar interesul se îndreaptă aupra personajului pricipal, care este amplu caracterizat. ”Două loturi” costituie o nuvelă pentru că are trăsăturile de conținut și de formă ale speciei literare din care face parte. Textul transmite atitudinea critică a scriitorului față de moralurile contemporane, și în sensul acesta observă cu luciditate procesul degenerării psihice a individului care aspiră la depășirea condiției sociale, dar se confruntă cu absurditatea circumstanțelor.
Acțiunea dezvoltă un singur fir narativ determinat de un câștig nesperat la tragerea a două loturi. Faptele se petrec în mai multe locuri (la berărie, în mahalaua țiganilor, la minister) și durează mai mult de 24 de ore, ceea ce reprezintă convenții ale nuvelei.
Conflictul exterior dintre protagonist și chivuțele bănuite că ar fi în posesia biletelor de loterie constituie o bună sursă a comicului de situație. Dar confruntarea personajului cu destinul potrivnic determină evoluția tragică a unui om copleșit de banalitatea condiției sale de umil funcționar la un minister.
Conflictul interior este mult mai puternic, se dă între două stări sufletești paroxistice (fericirea câștigului și dezamăgirea eșecului total) și conduce la o definitivă alienare a domnului Lefter Popescu.
Într-o nuvelă, interesul autorului se concentrează asuprea personajului principal, care este amplu caracterizat. Lefter Popescu este un mic funcționar ce se înscrie în tipologia clasică a învinsului. Urmărit de fatalitate, el ajunge să fie strivit psihic și emoțional de posibilitatea unui câștig însemnat care i-ar fi schimbat poziția socială de sub altern.
Caracterizarea directă este foarte palidă, redusă la câteva precizări ale naratorului, privind dispoziția personajului: „pesimist”, „bolnav”, „foarte umilit” etc sau aspectul său: „spălat și primenit”.
Caracterizarea indirectă îi conturează portretul moral. Onomastica sugestivă identifică un om predestinat să rateze șansele vieții, fără noroc, neîncrezător într-un destin favorabil. Faptele îi evidențiază conformismul: face o meserie pe care o urăște, își pierde timpul la berărie, pretextează probleme de sănătate ca să scape de obligațiile neplăcute și se lasă ispitit de jocurile de noroc. În relația cu șeful său, dl. Popescu manifestă înclinații paranoice: se simte terorizat de autoritatea acestuia, se crede persecutat, așa încât adoptă un comportament slugarnic specific unui om slab de înger. Când este depășit de situație devine violent (sparge farfurii, le ia la palme pe chivuțe) sau abandonează lupta.
Mediul viciat în care trăiește, „haosul zgomotos al Bucureștilor”, modelează și el personajul în sensul unor ambiții de parvenire nerealiste bazate nu pe merite muncite ci pe intervenția favorabilă a sorții.
Personajele secundare sunt relativ puține, caracterizate sumar, numai cât interacționează cu protagonistul. Aici pot fi grupate după apartenența socială: nici funcționari (la minister, la poliția capitalei), burghezia de mijloc (șeful ministrului) și lumea de la periferia societății (adică țiganii).
Naratorul este în mare măsură obiectiv, lăsând personajele să se prezinte singure cititorilor. Totuși, anumite comentarii făcute pe un ton ironic („să bată mai cu inimă!...dar mai multă inimă n-are...”, stilul indirect liber, finalul deschis mai multor posibilități contribuie mărci ale subiectivității care ne ajută să ghicim intențiile satilice ale autorului.
în sensulcelor afirmate, „Două loturi” este o nuvelă de referință a scriitorului, realizată în conformitate cu o viziune inconfundabilă despre care însuși Caragiale afirmă într-o povestire: „simt enorm și văd monstruos”.
pentru Pașa Hassan o să îți dau imediat
parkraluca:
Hiperbola este un procedeu adecvat fondului ideatic pentru că-i atribuie o forță supranaturală protagonistului, care se detașează astfel de restul personajelor, ca într-un basm orelief. Portretul fizic este supra dimensionat pentru a evidenția în realitate un portret moral.
Proiectat pe pânza cerului cu armate zuruietoare, cu vocea sa puternică ce răsună în tăriile nesfărșite („vorba îi e tunet, răsufletul ger”), domnitorul pare a fi o stihie dezlănțuită din perspectiva personajului secundar, Pașa Hassan, care se pierde cu firea și aleargă „de groaza pieirii bătut” spre tabăra otomană, evitând confruntarea bărbătească la care îl provoacă adversarul său.
Ca modalități de caracterizare indirectă, se remarcă faptele de curaj apoi vorbele ironice la adresa lașității lui Hassan.
Hassan ilustrează chipui invadatorului. Disprețul naratorului față de acesta și de păgâni se deduce dintr-o serie de imagini vizuale care surprind comportamentul nedemn, ridicol și necontrolat al pașei („Turbanul îi cade și-l lasă căzut/ Își rupe cu mâna vestmântul”), din folosireea unor verbe și expresii care indică groaza din rândurile otomanilor (zorește, lovește, bate cu pumnii).
Epitetul cromatic apare de două ori în portretizarea pașei, arătând evoluția stărilor sale inferioare de la furie („negru pământ”) la spaima paroxistică : „și galben pierit”.
compuneri
Limbajul artistic reface atmosfera de epocă medievală prin folosirea arhaismelor (emiceri, spahii, ghiauri etc) și cea de bătălie (flinte, zale, bardă etc), printr-o serie de asonanțe și aliterații care imită zgomotul armelor și tropăitul cailor.
Versificația susține ritmul alert al ideilor pirntr0o inspirată succesiune de picioare metrice prin alternarea de rime feminine și masculine.
În sensul celor afirmate, „Pașa Hassan” este o baladă cultă ce glorifică virtuțile neamului nostru, întipărită în conștiința cititorilor imaginea emblematică a unui voievod devotat poporului său, un părinte al nației și un scut de apărare împotriva năvălitorilor.
Scuze că am scris atâtea comentarii, dar era prea lungă argumentarea să o scriu într-unul singur. ^^
Alte întrebări interesante
Matematică,
8 ani în urmă
Istorie,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Limba română,
9 ani în urmă
Limba română,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă